Tânără cu afecţiuni psihice sechestrată şi violată într-o locuinţă din Alba Iulia
Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Alba Iulia a fost arestat preventiv pentru sechestrare de persoane şi viol. Ioan M. este acuzat că a abuzat de o tânără cu afecţiuni psihice.
Poliţia a fost alertată vineri seara, 16 martie, de un cetăţean care a reclamat faptul că la domiciliul unei cunoştinţe din Alba Iulia este posibil să se afle sechestrată o tânără. Poliţiştii au descoperit la locuinţa indicată un bărbat de 55 de ani şi o tânără în vârstă de 25 de ani, din judeţul Alba.
„Cu ocazia intervenţiei poliţiştilor, tânăra a reclamat faptul că a fost ameninţată şi constrânsă să întreţină raporturi sexuale. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că la data de 16.03.2012, tânăra, care suferă de afecţiuni psihice, a fost invitată la o cafea în locuinţa bărbatului unde a rămas până la intervenţia poliţiştilor, timp în care acesta a ameninţat-o şi a supus-o la perversiuni sexuale", se afirmă în comunicatul IPJ Alba.
Ioan M. a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.