Tânără de 23 de ani din București, înjunghiată mortal de iubitul ei. Bărbatul e căutat de polițiști

15 iunie 2021 14:56   Național
Ultima actualizare:

O tânără de 23 de ani din Bucureşti a fost agresată, marţi, de concubin în locuinţă. Femeia a fost găsită de către medici cu multiple leziuni, fiind declarat decesul. Bărbatul este căutat de poliţişti.

”Astăzi, prin apel 112, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, de 23 de ani, a fost agresată , în locuinţă, de către concubinul ei. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 21 Poliţie, precum şi echipaj de prim ajutor. Femeia de 23 de ani prezenta mai multe leziuni şi în pofida eforturilor medicilor, a fost declarat decesul”, a transmis, marţi, Poliţia Caitalei.

Sursa citată a precizat că la faţa locului cercetările sunt efectuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti ai Serviciului Omoruri, în vederea stabilirii situaţiei de fapt. De asemenea, sunt efectuate verificări în vederea depistării bărbatului.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Citește și:

Se caută moștenitoarea unui pensionar din Galați, găsit mort în casă anul trecut. Ce avere a lăsat bărbatul

Focuri de armă pe o stradă dintr-o comună din Ilfov. Unul dintre cei doi agresori a fost reţinut

Mai multe