Tânără rănită în pasaj după ce i-a căzut tavanul în cap
15 mai 2017 8:53
Național
Ultima actualizare:
O adolescentă a ajuns duminică seară la spital după ce tavanul unui pasaj subteran din centrul municipiului Piteşti s-a prăbuşit, transmite digi24.ro.
Bucăţile de tencuială au căzut peste fata care trecea prin zonă împreună cu un grup de prieteni. Rănită la cap şi la un picior, tânăra de 16 ani a fost transportată de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din oraș pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii au izolat zona şi fac cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la acest incident. Pasajul pietonal Magnolia, cel în care s-a produs accidentul, a fost recent renovat cu 80.000 de lei, bani alocaţi din bugetul local pe anul 2012.