Tânărul care se credea Superman are probleme ”la mansardă”
Bărbatul care s-a urcat în tubulatura cinematografului din mall-ul din Focşani şi a căzut cu tavanul, a fost internat temporar la Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni. Urmează să stea ”până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de pericol ce a determinat luarea măsurii”.
Vă amintiți de tânărul îndrăgostit care s-a strecurat în sala de cinema din mall-ul din Focșani și a căzut cu tavanul, în 8 septembrie? A băgat în sperieți pe toată lumea și au venit să vadă ce a făcut ”explozie” trupele speciale ale SRI.
Ei, bine, Pelin Mihai Emanuel s-a rănit atunci la față și a fost operat de urgență, dar nu a scăpat de belele. Magistrații au decis (miercuri 28 septembrie) să fie expertizat și la cap, pentru eventuale tulburări psihice.
”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune internarea medicală provizorie a suspectului Pelin Mihai Emanuel într-o unitate specializată de asistenţă medicală, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice cu privire la suspect de către Serviciul de Medicină Legală Vrancea“, se arată în decizia luată miercuri de către magistraţii de la Judecătoria Focşani.
Ulterior, Pelin Mihai Emanuel, 24 de ani, a fost transferat la Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni.
Poliţiştii au deschis pe numele său un dosar pentru distrugere, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi violarea sediului profesional.
În data de 8 septembrie, în jurul orei 12.10, un apel la 112 anunţa că o explozie s-a produs în zona cinematrografului din mall-ul aflat pe şoseaua de centură a oraşului Focşani. Iniţial, în presa locală s-a vehiculat că în mall a fost detonat un dispozitiv exploziv artizanal. Ulterior, s-a spus că bărbatului i-ar explodat telefonul.
După câteva ore, Poliţia a anunţat că în mall-ul din Focşani nu s-a produs o explozie, ci tavanul unei săli de cinema s-a prăbuşit sub greutatea unui tânăr de 24 de ani care a intrat în tubulatură. Mihai Pelin a declarat apoi că avea asupra sa o costumație de Superman cu care voia să se filmeze în cinematograf, ca să își impresioneze iubita.