Tanti Sofia, dată afară de la grădiniţa la care lucra ca femeie de serviciu

1 aprilie 2019 20:05   Național
Ultima actualizare:

Sofia Chiţoran, femeia în vârstă de 83 de ani angajată ca femeie de serviciu la grădiniţa din localitatea Leurda, Motru, a fost concediată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, pe motiv că este prea bătrână. Tanti Sofia câştiga 440 de lei pe lună, bănuţi care îi completau pensia mică.

Bătrâna avea un contract de două ore pe zi la grădiniţa din localitatea gorjeană Leurda. Când o zăreau pe tanti Sofia, micuţii erau siguri că vor găsi curat şi cald în clasă. Deseori le dădea copiilor câte un măr sau bomboane. 

Pâş-pâş, sprijinită într-un ciomag, ea venea în fiecare dimineaţă la ora 5.00, făcea focul în sobă şi se ocupa de curăţenie în sala de clasă şi în curtea grădiniţei. Exemplul de hărnicie şi de devotament al bătrânei de 83 de ani a fost prezentat acum câteva zile de adevarul.ro. „Dată fiind vârsta înaintată, nu mai putea fi păstrată pe acest post. I s-a închis cartea de muncă, în condiţii normale, ca în momentul în care te pensionezi”, a declarat, pentru Mediafax, Georgeta Popescu, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. 

Cosmin Morega, viceprimarul oraşului Motru, se declară dezamăgit de măsura luată: „Nu este o măsură morală. În primul rând, bătrânica va avea de suferit. La vârsta ei, să primească o astfel de veste nu este aşa de uşor. Mă simt şi eu vinovat, fiindcă i-am făcut publică povestea. Sunt dezamăgit, iniţial am crezut că e păcăleală de 1 aprilie“. Sofia Chiţoran câştiga 440 de lei ca femeie de serviciu, la care se adăuga pensia de 600 de lei pentru că a muncit la CAP. 

Bătrâna lucra ca femeie de serviciu din anul 1979, nu s-a plâns şi nu a creat probleme niciodată. Acum, tanti Sofia nu ştie ce o să facă, iar copiii îi vor simţi lipsa ”bunicii de la grădiniţă”.

Mai multe