Tăriceanu a profitat de funcţie pentru schimbarea permisului

11 august 2016 20:58   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, are funcţie şi vrea să profite. El şi-a reînnoit joi (11 august) permisul de conducere, dar nu a stat la coada de aproape 1.000 de persoane din faţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din Bucureşti.

Potrivit ştirileprotv.ro, al doilea om în stat a intrat pe o uşă din curtea interioară, unde era aşteptat de reprezentanţi ai instituţiei, care l-au condus in clădire si i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului inainte ca publicul să aibă acces. Totul s-a aflat după ce şoferul lui Tăriceanu a greşit drumul, a ezitat la intrarea cu maşina în curtea instituţiei, iar lumea prezentă a putut vedea clar cine era înăuntru. În martie 2008, a izbucnit un scandal după ce un echipaj s-a deplasat la domiciliul lui Tăriceanu pentru a face poza pentru cartea de identitate a soţiei sale de la acea vreme, Ioana. La acel moment ministru de interne era Cristian David, coleg de partid cu Tăriceanu şi care a susţinut că demersul este legal.

Mai multe