Tăriceanu: „Mi s-a oferit să preiau conducerea PNL”

16 decembrie 2016 13:22   Național
Ultima actualizare:

Călin Popescu Tăriceanu a mărturisit că i s-a propus să preia conducerea PNL și să reunifice mișcarea de dreapta din România. Co-președintele ALDE a precizat că nu a acceptat oferta și că a început deja negocierile cu PSD în privința programului de guvernare. Președintele Senatului nu a vrut să spună cine anume i-a făcut această ofertă.

„Pot să vă confirm că într-adevăr au fost numeroase încercări de a fi convinși să ne raliem unei formule de centru-dreapta. Pentru acest lucru ofertele au început ca la licitație, ni s-a oferit din ce în ce mai mult, doar doar ne vor convinge. Pe mine reunificarea mișcării de dreapta nu mă lase rece. Mi s-a propus chiar să preiau conducerea PNL. Cred că PNL are nevoie de clarificare ideologică”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, citat de Digi24.

Președintele Senatului a spus că nu a acceptat oferta venită din partea liberalilor: „Nu voi face concesii acolo unde nu este nevoie. Aceste propuneri care au venit din partea PNL nu le putem lua în considerare, dar toți cei care doresc să ni se alăture sunt bine veniți și îi așteptăm alături de noi să punem umărul la redresarea României din punct de vedere politic și economic”.

Mai multe