Tăriceanu, "pârât" de fosta sa soție în fața procurorilor DNA

28 februarie 2017 17:04   Național
Ultima actualizare:

Declarațiile date de Călin Popescu Tăriceanu la Direcția Națională Anticorupție au fost contrazise de una dintre fostele sale soții și de fostul premieri, Victor Ponta în cazul dosarului în care șeful Senatului este judecat pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Fosta soție a lui Tăriceanu, Ioana Valmar, a fost audiată în calitate de martor în dosarul retrocedării ilegale a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, precizează Adevărul.ro, potrivit Digi 24.

Pe vremea când Tăriceanu era premier, acesta ar fi convenit împreună cu Remus Truică pentru a încheia actele notariale necesare la cabinetul soției șefului Senatului, Ioana Valmar. Tăriceanu este acuzat de procurori că ar fi dat declarații false în calitate de martor, încercând să-i acopere pe cei implicați în acest dosar. La rândul lui, Tăriceanu se apără și spune că este nevinovat, iar DNA nu face altceva decât exces de zel și „abuz de drept”, relatează sursa citată. Ioana Valmar a declarat că fostul său soț a ținut legătura cu Dan Andronic și Tal Silbestein, oferindu-i consultanță în tmipul alegerilor din 2008.

„Precizez că am participat la nunta lui Dan Andronic în anul 2007-2008 la care a fost prezent şi Tal. Pe Shimon Sheves l-am cunoscut la nuntă la Dan Andronic fiindu-ne prezentat de Tal. Eu am fost însoţită de fostul meu soţ Călin Popescu Tăriceanu şi am stat împreună cu Shimon Sheves şi soţia acestuia la masă.  Nu-mi amintesc să fi lucrat pentru soţul meu în campanie. Pe Marcovici Marius l-am cunoscut în campania din perioada 2007-2008 făcând parte din echipa de campanie a lui Tal sau a lui Dan Andronic.  Nu ştiu care era relaţia dintre Marcovici Marius şi cei doi, dar i-am văzut împreună, discutând strategii, chestiuni politice. Despre implicarea lui Tal Silberstein în procedurile de retrocedare a unor bunuri pretinse de Paul Al României am aflat de la acesta la o masă (eveniment) în campanie, dar nu-mi amintesc să fi fost cineva de faţă.  Tot atunci mi-a spus că partenerul său în această afacere este Remus Truică. Numele lui Beny Steimetz a fost pomenit în anumite discuţii la care am asistat dar nu-mi amintesc contextul", a declarat Ioana Valmar. 

Mai multe