Tarif pentru sex: mici, bere şi căruţe cu bălegar
Potrivit procurorilor, Iacob Maxim (77 de ani) ar fi racolat opt fete pe care le-a găzduit la locuinţa sa din Târgu Frumos şi le-a determinat să se prostitueze.
„În perioada 2007- februarie 2010 inculpatul ar fi racolat şase fete minore şi două majore. Tinerele provenite din familii sărace sau dezorganizate erau racolate de inculpat prin promisiuni mincinoase în sensul că le oferea locuri de muncă la solariile lui, promiţându-le 25 de lei pe zi (inclusiv cazare plus masă) fără ca acestea să figureze ca angajate în mod legal", se precizează în rechizitoriu.
Tinerele ar fi fost obligate să muncească de dimineaţă până seara, iar banii promişi i-au luat integral doar în prima săptămână. Noaptea bărbatul le-ar fi determinat să se prostitueze.
Procurorii susţin că fetele ar fi fost obligate de Iacob Maxim să întreţină relaţii sexuale cu el şi le în schimb primeau câte 20-30 de lei. Când tinerele aveau clienţi bărbatul le lua o parte din banii obţinuţi pentru serviciile prestate.
De asemenea, bărbaţii care doreau să întreţină relaţii sexuale cu minorele trebuiau să plătească câte 10-20 de lei chiria camerei pe care o foloseau şi să aducă diferite bunuri pentru septuagenar.
Astfel, clienţii aduceau de obicei mici, carne, băutură sau ţigări.Însă unul dintre bărbaţi ar fi adus pentru ca să întreţină relaţii sexuale gratis cu fetele 6 kilograme de caş, lapte şi trei căruţe cu bălegar pentru solarii.