Tătăl băiețelului salvat din puț: «Fără Dănuţ nu puteam trăi»

11 mai 2017 20:28   Național
Ultima actualizare:

Dumnezeu a avut grijă de Dănuţ! După 11 ore petrecute în puţul îngust în care căzuse şi mai multe zile pe patul de la Terapie Intensivă, copilul de un an şi opt luni salvat de pompieri după o misiune aproape imposibilă a ajuns acasă, în satul Balta Sărată (Teleorman). Micuţul a fost externat de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, la capătul a două săptămâni de tratament.

S-a născut a doua oară! Dănuţ, copilul care a alunecat în puţ acum două săptămâni, în comuna Balta Sărată, a venit, în sfârşit, acasă! Micuţul a fost externat miercuri şi părinţii au pornit cu el spre satul Balta Sărată. Băieţelul a ajuns însă acasă însoţit doar de tatăl său, Vasile Pascu. Mama lui Dănuţ, însărcinată în luna a noua, a intrat pe drum în travaliu şi s-a oprit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, unde a născut o fetiţă, scrie adevarul.ro. 

“Avem un copil de trei kilograme şi jumătate”, se mândreşte tatăl. “Mă aşteptam ca soţia să nască. Despre băieţel, medicii au spus că este bine, sănătos. Ne-au dat analizele. Eu le mulţumesc din suflet pompierilor şi medicilor că mi-au ajutat copilul să se facă bine. Din ziua aia blestemată, am stat numai lângă Dănuţ”, povesteşte, emoţionat, Vasile Pascu, care mai are acasă o fetiţă de 3 ani şi jumătate. Bărbatul nu poate uita coşmarul trăit pe 25 aprilie, când copilul său a fost blocat peste zece ore într-un puţ, la 16 metri adâncime, dar nici zilele din spital, când i-a stat la căpătâi. “Am strigat la el: «Dănuţ, tati, te rog eu mult, deschide ochişorii!». I-a deschis şi s-a ridicat în fund. Fără el nu puteam să mai trăiesc”, îşi aminteşte părintele.   

A fost conectat la aparate timp de două zile

Acum două săptămâni, după ce copilul de un an şi opt luni a căzut în fântână, echipele de intervenţie au reuşit să-l scoată la suprafaţă după 11 ore, cu ajutorul unui dispozitiv improvizat. Pentru eliberarea micuţului din puţ au intervenit peste 50 de oameni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti - Ilfov, ISU Olt şi ISU Dolj. Băieţelul a fost internat două săptămâni la  Spitalul “Grigore Alexandrescu”, iar primele zile au fost critice. Dănuţ a stat două zile conectat la aparate, iar după detubare a fost ajutat să respire cu o mască de oxigen. Abia după o săptămână de tratament cu antibiotic, el a fost mutat de la Terapie Intensivă la Secţia Pediatrie.

Mai multe