Tatăl lui Ionuţ Anghel, la un an de la tragedie: "S-a schimbat totul"

16 septembrie 2014 10:08   Național
Ultima actualizare:

La un an de la moartea lui Ionuţ Anghel, băieţelul sfâşiat de câini, părinţii şi frăţiorul lui sunt în continuare în stare de şoc.

Valentin, tatăl lui Ionuţ, a povestit, pentru Realitatea TV, cum se simte acum celălalt băiat al lui, Andrei. Copilul a intrat în clasa întâi şi este în continuare traumatizat de cele întâmplate. Se trezeşte noaptea ţipând şi se întristează atunci când este singur, dar părinţii speră că, în timp, trauma se va estompa.

"Pentru noi, s-a schimbat totul. Pentru ceilalţi, nu ştiu... Zilele trec foarte greu. În primul rând, pentru că noi nu mai avem viaţa normală pe care o aveam. Noi avem un gol pe care-l simţim zi de zi, cu care va trebui să trăim toată viaţa. Zi de zi simţim o lipsă din casă. Andrei ne spune că vrea să se mai joace, să aibă un frăţior, ceea ce nu se poate. Şi noi la fel. Noi, ca familie, ne-am dorit să avem doi copii de vârstă apropiată tocmai din această cauză, să se poată juca împreună. El este clasa I, Ionuţ ar fi fost clasa zero, aşa am fi dorit noi, deci un an diferenţă între ei, să fie la aceeaşi şcoală, să se vadă, să se ducă, să se întoarcă împreună...

"Sunt foarte multe nopţi în care Andrei pur şi simplu sare din pat şi ţipă "Ajutor!". N-am putut să-mi imaginez, dar încerc să înţeleg prin ce traumă a trecut şi aceste reacţii nu puteam să mi le explic doar în sensul în care a văzut toată scena. La psiholog a mers de atunci şi până acum. Ca şi copil, este sociabil, nu are probleme, dar, luat în sigurătate, este foarte trist. Noi încercăm să-i ocupăm timpul cu activităţi pentru că şi nouă ne este greu dacă stăm şi ne gândim, şi lui îi este greu, la fel... Încercăm să avem o viaţă prin diverse activităţi", a spus Valentin Anghel, pentru sursa citată.

Mai multe