Taxa de pod și rovinieta nu pot fi plătite! Ce trebuie să facă șoferii

18 iunie 2016 11:03   Național
Ultima actualizare:

Sistemul electronic care emite rovinieta și prin intermediul căruia este plătită taxa de pod de către șoferi nu este funcțional de sâmbătă dimineață (18 iunie), de la ora 4.00.

Astfel, românii care se află la drum nu își pot plăti taxele obligatorii. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că șoferii nu vor fi sancționați.

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează participanţii la trafic că astăzi, 18.06.2016, în urma unor defecțiuni tehnice survenite la sistemul informatic de emitere, gestiune și monitorizare a rovinietei, achiziționarea acesteia, precum și plata taxei de trecere la podurile Dunărene (peaj), prin intermediul sistemului, sunt oprite. Menționăm că pe perioada în care sistemul nu funcționează, nu vor fi emise procese verbale de constatare a contravenției pentru cei surprinți în trafic fără rovinietă/peaj. CNADNR va anunța opinia publică imediat ce defecțiunile vor femediate și sistemul va fi funcțional”, a transmis CNADNR, potrivit Digi24.

La Fetești, taxa de pod și rovinieta pot fi plătite direct la bariere, însă nu pot fi achitate prin SMS sau la benzinării. Sistemul electronic a fost defect și în weekendul cu sărbătorile pascale, timp de o zi întreagă. 

Mai multe