Te-ai săturat de scumpiri la pompă? Uite cât te costă o instalație de gaz

11 octombrie 2017 17:06   Național
Ultima actualizare:

În luna septembrie, carburanții au suportat cele mai mari scumpiri. Guvernul nu renunță la supra-acciză, așa că prețurile la pompă vor crește încă și mai mult. Ce este de făcut? Tot mai mulți șoferi au găsit rapid soluția în buteliile GPL!

Senatorii au respins propunerea liberalilor de a elimina supraaciza la carburanți, așa că aceasta rămâne în vigoare în forma adoptată de Guvern. Ministrul finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că majorarea accizei va genera o scumpire de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi - benzină cu plumb, fără plumb şi motorină. El susţinea că această majorare se produce în etape ”pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.Șocul deja se resimte adânc în buzunarele românilor, în condițiile în care numai în luna septembrie prețul carburanților a crescut în medie cu 2,19% față de august.

Pe fondul veștilor deloc îmbucurătoare, mulți șoferi au făcut deja cozi la service ca să-și treacă mașinile pe gaz. Mai ales că instalațiile GPL se pot achita și în rate, iar costurile se amortizează în doar câteva luni. Nici nu este de mirare în condițiile în care prețul unui litru de GPL este de aproximativ 2,5 lei, adică la jumătate din prețul celui mai iefin carburant comercializat acum în stațiile din România.

”Cu gaz se obține o economie de până la 50% față de benzină, plus că se reduce consumul de ulei, iar emisiile de noxe scad considerabil. Practic, vorbim de un standard de emisie noxe Euro 6. Instalațiile sunt omologate RAR și au garanție 3 ani, fără limită de kilometri”,  ne-au explicat cei de la ”Monteaza GPL” câteva dintre avantajele trecerii pe gaz.

Cererea e mare, iar șoferii au nevoie de o programare la service pentru trecerea la GPL. O instalație de calitate costă aproximativ 3.000 de lei, dar poate fi amortizată în doar câteva luni. Unde mai pui că aproape toți distribuitorii oferă acum montaj cu plata în rate. Șoferii de cursă lungă, cei care ”adună” anual mii de kilometri, sunt , de altfel, primii care au trecut pragul service-urilor GPL.

Prețul unei instalații GPL Tomasetto STAG, potrivită pentru un Logan, spre exemplu, începe de la 2100 lei, cu TVA și montaj inclus. Pentru un Opel Astra G, o butelie toroidală de 48 de litri ajunge la 2300 lei, în timp ce instalația pentru un VW Golf 5 costă 2500 de lei. Tot pe acolo este și prețul unei instalații potrivite pentru un Logan MCV: 2400 de lei.

Mai multe