Te lingi pe degete! 22 de metri de prăjitură cu vişine în Târgu Jiu

11 august 2016 20:23   Național
Ultima actualizare:

Record dulce în capitala Gorjului! Cofetarii unui hipermarket din Târgu Jiu au pregătit o prăjitură cu vişine în lungime de 22 de metri. Prăjitura gigant a fost adusă în zona centrală a oraşului şi porţionată pentru a fi oferită trecătorilor.

Zece cofetari au muncit toată noaptea la prepararea delicatesei. „Este o prăjitură cu vişine pregătită de peste zece cofetari-patiseri de la laboratorul magazinului nostru. Ne-am dorit să venim cu o ofertă specială, ţinând cont că este frumos afară şi că ne aflăm în centrul oraşului", a explicat Florin Popescu, directorul hipermarketului. "Credem că prăjitura este un record pentru Târgu Jiu şi am împărţit-o în 2.500 de porţii“, a adăugat el. Potrivit acestuia, pentru prepararea prăjiturii-gigant s-au folosit zece kilograme de gălbenuş de ou şi câteva zeci de kilograme de vişine.

Mai multe