Teatrul Nottara se mută pe strada Batiştei

26 noiembrie 2015 21:46   Național
Ultima actualizare:

Avalanșă de oferte pentru Teatrul Nottara din Capitală, nevoit să renunțe la spectacole pentru că funcționa într-o clădire cu risc seismic. După ce președintele Klaus Iohannis le-a oferit actorilor posibilitatea să joace la Palatul Cotroceni o dată pe lună, acum și Primăria Capitalei le-a găsit un nou sediu. Este vorba de Sala ArCuB din strada Batiştei.

„Aceasta va fi pusă la dispoziţia Teatrului Nottara pentru a-şi putea continua activitatea, măsura urmând a fi luată până când se vor rezolva problemele sediului din Magheru”, a declarat directorul ArCuB, Mihaela Păun, pentru Click! Managerul teatrului, Marinela Țepuș, a precizat că sala nu este pregătită pentru spectacole de teatru, dar în schimb are un număr de locuri foarte mare, cât ofereau împreună cele două săli închise ale instituției.

Mai multe