Tedy Ursuleanu: «Am fost cu prietenii în club. Nu mi-a fost frică»

27 decembrie 2016 21:14   Național
Ultima actualizare:

Este o luptătoare, care încearcă să-şi trăiască viaţa normal, deşi a trecut prin clipe cumplite în „Colectiv” şi a rămas cu urme dureroase. Tedy Ursuleanu (29 de ani) a petrecut primul Crăciun după tragedia din club, alături de prieteni şi de familie. Iată ce a povestit tânăra pentru Click!

Tedy debordează de un optimism molipsitor, deşi viaţa a pus-o la grea încercare. După ce focul din „Colectiv” i-a ars capul, spatele şi mâinile, a găsit puterea să se ridice şi s-o ia de la capăt. Anul trecut, de Sărbători, tânăra se afla în spital, în mare suferinţă, cu o serie de operaţii la activ. Anul acesta, însă, Tedy a petrecut Crăciunul alături de cei dragi, aşa cum o făcea înainte de coşmarul din „Colectiv”.  

„Nimic nu s-a schimbat pentru mine. M-am bucurat ca un copil de aceste zile magice, care pentru mine reprezintă cea mai frumoasă perioadă din an. Am aşteptat cu sufletul la gură, tot anul, să fiu alături de oamenii care au fost lângă mine atunci când mi-a fost greu. În aceste zile magice am stat cu familia şi cu prietenii. M-am distrat foarte frumos, am ieşit în club, am primit vizita unor amici, dar am fost alături şi de cei doi oameni care mi-au dat viaţă. Chiar, dacă destinul meu s-a schimbat după incendiul de la Colectiv, sincer, nu îmi este frică să merg iar prin cluburi”, ne-a mărturisit Tedy.

Pentru că a rămas fără degete la mâna stângă, tânăra şi-a achiziţionat la începutul lunii octombrie, din Scoţia, o mână bionică care a costat 73.000 de euro. „Sunt bine! Mă bucur că mi-am revenit cât de cât. Mâna bionică, pe care o am de câteva luni, nu o port tot timpul, doar atunci când este nevoie! Am fost luna asta şi la un control medical şi am primit aviz că pot conduce o maşină hidramată. Aşa că vreau să încep să fac şi şcoala de şoferi, la începutul anului viitor, lucru care nu îmi era permis fără mâna bionică”, a mai spus tânăra.

64 oameni au murit în urma incendiului

Seara de 30 octombrie 2015 va rămâne pentru totdeauna  în amintirea românilor drept un coşmar. O tragedie greu de imaginat care a curmat vieţile a 64 de tineri şi a rănit peste 160 de persoane. Se strânseseră în club la concertul formaţiei „Goodbye to Gravity” care îşi lansa un album. La un moment dat, scânteile unor artificii au aprins un stâlp, iar flăcările s-au extins rapid la tavanul acoperit de un burete. Acesta a luat foc şi s-a transformat într-un lichid care s-a scurs peste oameni. Fumul foarte gros şi toxic le-a otrovit organismul, iar temperatura ridicată le-a ars căile respiratorii.

Mai multe