Tenorul Octavian Dumitru a fost găsit spânzurat! S-a sinucis din cauza datoriilor
Veste-şoc în lumea artiştilor! Un cântăreţ de la Opera Națională Română din Iași, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit spânzurat, duminică, în vila în care locuia. Primele cercetări arătă că tenorul Octavian Dumitru ar fi recurs la gestul extrem din cauza unor probleme financiare pe care le acumulase pentru a-şi putea construi casa visurilor sale.
Octavian Dumitru, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit, în cursul dimineții de duminică, spânzurat în vila sa din Valea Adâncă, un sat din comuna Miroslava, în apropiere de Iaşi. Din primele cercetări făcute de către anchetatori reiese că acesta ar fi avut grave probleme financiare, lucru infirmat însă de rudele artistului care susţin că acesta nu avea credite bancare.
Poliţişti spun că în cazul morţii lui Octavian Dumitru nu sunt indicii că s-ar fi comis vrei infracţiune
"Am fost sesizați duminică, în jurul orei 12.30, că a fost găsit un bărbat decedat prin spânzurare în casa în care locuia. S-a deplasat la fața locului o echipă de la Secția 5 de Poliție, s-a efectuat cercetarea locului faptei şi nu sunt suspiciuni, până în prezent, cu privire la comiterea vreunei infracțiuni“, a declarat comisar Mădălina Țăranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași. Potrivit unor surse judiciare, Octavian Dumitru ar fi recurs la acest gest extrem din cauza unor probleme financiare.
Cauza morţii tenorului Octavian Dumitru, stabilită după necropsie
Trupul cântăreţului de operă a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde se va face necropsia. Octavian Dumitru era originar din Galați și lucra la Opera din Iași din anul 2004, ultima sa reprezentanție fiind în "Bărbierul din Sevilla", unde a jucat rolul lui Barolo, care a avut loc joi.
Octavian Dumitru a fost, între anii 2002 şi 2004, membru al corului "Gavriil Musicescu” al Filarmonicii de Stat "Moldova” Iași. În anul 1998, a absolvit Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin” din Galați, Sectia Pedagogică, în 2003 a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Interpretare Muzicală, Secția Canto, clasa Prof. Univ. Dr. Corneliu Solovăstru, iar în 2004 a absolvit Masteratul la Universitatea de Arte "George Enescu” din Iași.