Tentativă de jaf armat la o bancă din sectorul 2. Suspectul a fost prins

28 septembrie 2018 13:10   Național
Ultima actualizare:

În sectorul 2 din Capitală a avut loc o tentativă de jaf armat la o bancă situată pe Bulevardul Basarabia.

Update 19.25. Poliţiştii bucureşteni l-au prins pe bărbatul care a încercat să jefuiască o bancă din Capitală, conform digi24.ro.

Un bărbat înarmat cu un cuțit și cu o cagulă pe față a amenințat-o pe casieriță, căreia i-a cerut să-i dea toți banii. Unul dintre angajaţi nu şi-a pierdut calmul şi l-a împins pe atacator. Autorul a scăpat arma albă din mână şi a fugit de la locul cu pricina, poliţiştii aflându-se pe urmele sale la această oră. 

„În această dimineaţă, prin apel 112, în jurul orei 10:30, angajaţii unei instituţii bancare de pe raza Sectorului 2 au sesizat faptul că în incinta sucursalei a intrat un bărbat care le-a solicitat angajaţilor banii din casierie, având asupra sau un obiect ce părea a fi înţepător”, a precizat Poliția Capitalei, potrivit adevarul.ro. 

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar din bancă nu au fost sustrase sume de bani. 

Poliţiştii fac cercetări pentru depistarea şi identificarea vinovatului, acesta fiind acuzat de tentativă de tâlhărie. 

Mai multe