Tentativă de suicid la stația de metrou Lujerului. O tânără de 20 de ani s-a aruncat în fața trenului
O tânără ar fi încercat să se sinucidă, miercuri dimineață (9 iunie), la stația de metrou Lujerului, de pe linia Anghel Saligny - Preciziei. Femeia a supravieţuit şi a fost transportată la spital.
UPDATE ora 10:00: Tânăra a fost scoasă de sub vagonul de metrou şi a fost transportată la spital. Circulaţia a fost reluată în condiţii normale.ȘTIREA INIȚIALĂ, ora 9:30: Conform companiei, circulația trenurilor de metrou este perturbată începând cu ora 8.38, din cauza unei posibile tentative de suicid la stația de metrou Lujerului. Pentru evitarea aglomerației pe peron, accesul călătorilor în stație a fost restricționat până la remedierea situației. De asemenea, pentru continuarea călătoriei celor deja aflați în stație, circulația a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile:
Preciziei – Lujerului, linia 2Eroilor 1 – Preciziei, linia 2
Conform procedurilor aplicabile în astfel de cazuri a fost solicitată intervenția echipajelor SMURD, iar instituțiile abilitate vor cerceta condițiile în care s-a produs incidentul, mai spune Metrorex. Potrivit Digi 24, este vorba despre o tânără de 20 de ani care s-a aruncat în fața metroului, iar conductorul a fost cel care a sunat la 112, după ce a văzut că fata a sărit în fața garniturii.
Citește și:
S-a aruncat în fața metroului la stația Lujerului
S-au sărutat pentru ultima dată pe șinele de tren! Povestea tragică