VIDEO Tentativă de suicid la stația de metrou Piața Unirii 1. Circulația trenurilor a fost afectată

7 august 2022 13:27   Național
Ultima actualizare:

O persoană a căzut pe linia de rulare, pe firul al doilea, în stația de metrou Piața Unirii 1. Din acest motiv, circulația trenurile se desfășoară în sistem pendulă, între stațiile Mihai Bravu și Eroilor 1 și Eroilor 1 - Crângași. 

Actualizare. O persoană a murit după ce a căzut pe șine la stația de metrou Piața Unirii 1, au anunțat duminică rerezentanții Metrorex.

Persoana ce s-a aruncat pe ruta de rulare a decedat, au anunțat reprezentații dint partea Metrorex. Echipajul medical ce s-a prezentat la fața locului au confirmat decesul.

În urma cercetărilor ce au fost efectuate de către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Sectorului 4 și Brigada de Poliție pentru Transport Public se vor stabili cauzele și condițiile în care s-a produs decesul.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, în vederea efectuării necropsiei, potrivit informațiilor furnizate de către Poliția Capitalei.

Potrivit martorilor oculari, se pare că este vorba despre o tentativă de sinucidere, dar o anchetă este în desfășurare. 

În ultimii 10 ani, Metrorex a raportat aproximativ 23 de tentative de sinucidere la metrou. Pentru a combate acest fenomen, compania a început derularea unui proiect pilot, prin care dorește să implementeze porți și garduri ce vor fi activate în momentul în care trenul ajunge în stație.

O astfel de poartă antisuicid se află pe Magistrala 2, în stația de metrou Berceni.

Știrea inițială. Potrivit comunicatului oferit de către Metrorex, incidentul a avut loc la ora 14:39, la stația de metrou Piața Unirii 1, unde un călător a căzut pe calea de rulare. 

„Circulația trenurilor a fost reorganizată la linia 1 și se circulă în sistem pendulă între stațiile Mihai Bravu și Eroilor 1 și Eroilor 1 - Crângași. Echipajul SMURD a sosit imediat la fața locului și a intervenit pentru a acorda primul ajutor”, a transmis Metrorex.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe