Terapia Intensivă de la Spitalul Modular Elias 1, funcţională de luni, tratează deja 22 de pacienți

3 august 2020 11:58   Național
Ultima actualizare:

Asociația Dăruiește Viață a construit în timp record un spital modular în curtea Spitalului Elias, iar de luni, 3 august, acesta va fi funcțional la capacitate maximă. Mai mult, 22 de pacienți se află deja intenați acolo.

”Spitalul Modular 1 Elias tratează deja 22 de pacienţi, iar, de astăzi, va fi funcţional şi modulul de terapie intensivă, după ce am asigurat două staţii şi 15 monitoare funcţii vitale, iar SRATI (Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă) a trimis 6 ventilatoare pentru ventilaţie invazivă mecanică.Purtați mască. Păstrați distanța. Spălați-vă pe mâini serios și des. Nu vreți să ajungeți la spital. Chiar nu vreți”, a transmis, luni, 3 august, Asociaţia Dăruieşte Viaţă, notează news.ro.

Spitalu, cu 38 de paturi a fost operaţionalizat în curtea Spitalului Elias din Bucureşti. Unitatea are o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi  şi este împărţit în trei module, toate dotate cu gaze medicale pentru a putea fi transformate în paturi ATI.

Spitalul a fost ridicat în doar două luni, cu sprijinul a peste 250.000 de oameni şi peste 650 de companii.

Mai multe