Terapie gratuită pentru părinții cu copii bolnavi de cancer, diabet și autism
Părinții care au copii bolnavi știu cel mai bine ce înseamnă suferința. Ei sunt mai puternici decât orice om și-și iau energia de zi cu zi din speranța că odraselele lor se vor face bine. Totuși, și ei clachează uneori. Pentru ei, singura șansă de a continua lupta pentru micuții lor este să-și spună povestea în cadrul unor grupuri terapeutice. Anul viitor, părinții vor avea acces la programe gratuite de psihoterapie de grup, iar înscrierile au început deja.
Asociația de Psihoterapie Cognitiv Comportamentală de Grup (APCCG) îi va primi pe părinții care au copii bolnavi de cancer, diabet și autism să-și descarce sufletul în cadrul unor grupuri-suport de terapie. Pentru a trece cu bine peste șocul primirii veștii îmbolnăvirii celor mici și pentru a face față provocărilor de zi cu zi, specialiștii APCCG îi vor asculta și le vor oferi soluții terapeutice. Ședințele sunt gratuite și se vor desfășura săptămânal, pe parcursul a zece săptămâni.
„Pentru început ne adresăm copiilor considerați speciali, și mă refer în principal la copii bolnavi de cancer, de diabet și la copii din spectrul autist. Cu siguranță nu putem să-i primim pe toți, însă vom face primul pas prin demararea programelor de psihoterapie gratuită, atât pentru copii, cât și pentru părinți. Vom deschide în curând un site, www.terapiedegrup.ro, care va fi disponibil din ianuarie 2018, unde părinții se vor putea înscrie printr-un formular online”, spune dr. Cristian Manea, fondatorul APCCG. Până atunci, înscrieri se pot face la adresa de e-mail: malvina@terapiedegrup.ro.
Grupurile-suport vor fi alcătuite din opt până la 12 părinți care au copii ce suferă de aceeași afecțiune. Ei vor fi încurajați de terapeuți să împărtășească povestea lor de viață și încercările zilnice cu ceilalți părinți înscriși în program.
„Vom organiza întâlniri pentru grupuri, cu o frecvență de o dată pe săptămână, unde vom viza câteva lucruri foarte importante. În primul rând, îi vom pregăti pe părinți să-și gestioneze foarte bine emoțiile și comportamentul, să învețe să se reintegreze într-o normalitate. Un părinte care reușește să-și gestioneze aceste trăiri va putea fi primul terapeut pentru copilul său bolnav. Noi organizăm aceste grupuri pentru părinți pentru că nimeni nu s-a gândit până acum la șocul emoțional resimțit de ei, având în vedere necazul pe care îl au zi de zi”, mai spune dr. Cristian Manea.
Manuela Hărăbor știe ce e suferința. De 27 de ani are grijă zi de zi de fiul ei bolnav de autism. Ea spune că părinții nu pot duce această luptă singuri, ci au nevoie de sprijin din afară.
„Oamenii hărăziţi cu câte un copil sănătos sunt luaţi de tăvălugul vieţii, vor mai mult, mai bine, mai frumos, mai special, mai minunat, nu ştiu că mai binele e răul binelui de multe ori. Uită să mulţumească în ficare zi lui Dumnezeu pentru ceea ce au. Cred că părinţii care îngrijesc un copil bolnav, care îngrijesc un copil cu nevoi speciale, sunt suflete foarte foarte puternice. Ce nu ştim noi, ceilalţi, este că aceşti oameni au nevoie de ajutor, pentru că ei nu pot singuri întoteauna şi, dacă nu sunt ajutaţi, nu vor reuşi să ducă mai departe această putere pe care o au”, e de părere actrița Monica Davidescu, implicată în multe campanii de susținere a copiilor bolnavi.