«Teroristul» din Brăila s-a drogat cu «Zombie»?

12 noiembrie 2018 18:34   Național
Ultima actualizare:

A înjunghiat un om, i-a furat maşina, a accidentat voit nouă persoane şi a încercat să intre cu vehiculul într-un mall. Nu este un thriller, ci colecţia de fapte penale cu care adolescentul Marius Valentin Parfenie, de 20 de ani, a şocat duminică Brăila.

Parfenie s-a lăsat de şcoală la doar 13 ani şi era deja în supravegherea Poliţiei după ce, în 2017, împreună cu tatăl său, bătuse cu ranga un bărbat. Despre el, cunoscuţii spun că este consumator de substanţe interzise şi ”are dese accese de furie pe care nu şi le poate stăpâni”. Duminică era incoerent şi foarte violent. „Trebuie să curgă sânge pentru ţara asta! Sunt un terorist! Vreau să curgă sânge pentru România!”, striga el.

Aparatul alcooltest a indicat la Parfenie rezultatul de 0,37 mg/l alcool în aerul expirat, dar analizele toxicologice vor demonstra dacă el “fumase” şi ceva substanţe interzise. Până atunci însă, bănuiala este că s-ar fi drogat cu K2 sau “Zombie”, aşa cum îi spun tinerii temutului drog. În timp ce toată lumea se dădea de ceasul morţii în legătură cu incidentele deosebit de grave produse de Parfenie, în centrul oraşului dunărean a fost filmată de un cameraman amator o scenă stupefiantă: doi tineri se învârteau prin zonă ca nişte zombie.

În ultima vreme astfel de imagini au fost surprinse şi în alte oraşe ale României. Se pare că aşa se manifestă, în faza maximă, efectele unui drog de sinteză intrat de curând şi pe teritoriul României, scrie adevarul.ro. Drogul este interzis în majoritatea ţărilor, SUA introducând substanţa în lista stupefiantelor foarte periculoase în anul 2013, iar Marea Britanie în 2016.

„Zombie” este bazat pe substanţa halucinogenă K2, care induce stări de paranoia, anxietate, atacuri de panică şi episoade psihotice, potrivit specialiştilor. Cu alte cuvinte, faza de letargie surprinsă în filmare este doar un aspect al ingerării drogului, după câteva zeci de minute instalându-se furia, agitaţia, agresivitatea. Exact ca în cazul “teroristului” din Brăila!

Mai multe