Testul pe care trebuie să-l treacă astăzi Magistrala 5 de metrou. Autoritățile vor să-i dea drumul cu derogare de la ISU

9 septembrie 2020 12:17   Național
Ultima actualizare:

De nouă ani așteptăm deschiderea Magistralei 5 de metrou, iar astăzi este ziua cea mare. Membrii a nouă comisii vor vota dacă lucrarea poate fi recepționată, după ce vor inspecta cu atenție întreaga construcție. Dar, cei de la Ministerul Transporturilor (MT) vor să-i dea drumul cu derogare de la ISU, având în vedere că nu toate gurile de acces vor fi disponibile. La suprafață încă nu s-a terminat șantierul.

Astăzi, 9 septembrie, se pun la punct ultimele detalii și, dacă cele nouă comisii decid că totul e în regulă, lucrarea va putea fi recepționată.

”Nu vorbim doar despre finisaje, ci despre întreaga construcție. Dacă totul va fi în regulă, inclusiv din punct de vedere al siguranței călătorilor, atunci se va face recepția, urmând ca inaugurarea să fie luată în calcul pentru zilele următoare”, au explicat, pentru Click!, oficiali ai MT.

La întâlnirea de astăzi participă  reprezentanți ai Primăriei Capitalei, cei de la ISU, de la Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și de la Metroex și MT. Cu toții vor analiza în ce măsură se va putea circula. 

Potrivit surselor noastre, cei de la MT trebuie să-i convingă pe pompieri să le dea avizul de funcționare, cu remediere în 60-90 de zile, pentru căile de acces.

Și asta din cauza faptului că nu toate vor fi funcționale, având în vedere că lucrările de la suprafață nu sunt gata peste tot. Cel puțin, la stația Drumul Taberei, nu s-a putut finaliza șantierul, din cauza faptului că STB nu a fost de acord până acum să suspende circulația liniei 41.

Abia în octombrie, institituția subordonată Primăriei Capitalei, o va putea face. Motivul? Deocamdată, nu sunt autobuze suficiente cu care să înlocuiască tramvaiul.

Magistrala 5 de metrou s-ar putea deschide în weekend

Data finală pentru inaugurare va fi decisă astăzi, iar cei de la Transporturi speră ca acest lucru să se întâmple sâmbătă sau duminică, pentru ca părinții să-și poată duce luni, 14 septembrie, copiii la școală cu metroul.

Dacă nu va fi posibil, 15 septembrie este și ea luată în calcul.

Lucrările la Magistrala 5 au început în 2011 și ar fi trebuit să dureze trei ani, dar lipsa fondurilor a făcut ca ele să se întindă pe nouă ani, timp în care la Transporturi s-au perindat 16 miniștrii. 

Traseul are 7 kilometri lungime, 10 stații și un depou, iar valoarea totală a investiției este de 3,4 miliarde de lei.

M5 va deservi zilnic circa 300.000 de bucureșteni, care locuiesc în cartierul Drumul Taberei, din sectorul 6.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/bucuresti/asa-arata-noile-statii-ale-metroului-din-drumul-taberei-subteran

https://www.click.ro/news/national/se-deschide-magistrala-5-cand-vom-circula-cu-metroul-pana-drumul-taberei

Mai multe