Testul rapid pentru coronavirus poate "reporni" lumea? Opinia medicului Virgil Musta

15 decembrie 2020 8:25   Național
Ultima actualizare:

La această oră, în pandemia de coronavirus, există trei tipuri de teste prin care se detectează virusul SARS-Cov-2. Testul standard, PCR-Real Time, este cel oficial, recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. O altă opţiune pentru identificarea prezenţei virusului SARS-CoV 2 este testul serologic de determinare de imunoglobuline – IgG şi IgM.

Este aşa numitul test pentru detectarea de anticorpi din sânge. Iar de o aproximativ o lună, a intrat în România şi cel de-al treilea test cunoscut pentru depistarea coronavirusului SARS-CoV 2: testul rapid antigen. Testele antigenice dau rezultate rapide, între 10 şi 15 minute, nu este nevoie să fie trimise la laborator, şi sunt mult mai ieftine.

„Principalul avantaj este că se face mai repede decât un PCR, dar este şi mai ieftin. Are însă şi dezavantaje. Din punct de vedere al sensibilităţii specificităţii este bună, 95 la sută, şi o sensibilitate, de asemenea de peste 95 la sută, dacă încărcătura virală e mare. În schimb, dacă încărcătura virală e mică, sensibilitatea scade la 70 la sută. Ceea ce înseamnă că dacă persoana respectivă nu are o încărcătură virală foarte mare, deci nu are nici contagiozitate foarte mare, atunci testul s-ar putea să iasă fals-negativ. Dacă persoana are o încărcătură virală suficient de mare încât şi riscul de contaminare să fie mai mare, atunci testul va ieşi pozitiv. E o modalitate bună de a tria rapid pacienţii, se foloseşte în unităţile de urgenţă, tocmai ca să existe eficienţă în direcţionarea pacienţilor într-un compartiment sau altul, COVID sau non-COVID“, a declarat Virgil Musta, pentru „Adevărul“.  

Mai multe