Ţiganii petrec, regii se ceartă!
Sunt în doliu, dar au păstrat tradiţia! Romii s-au strâns şi în acest an pe izlazul din Costeşti-Vâlcea pentru a sărbători de Sfânta Mărie Mică. Este pentru prima dată când de la manifestare a lipsit familia Cioabă, dar şi împăratul Iulian.
Familiile înstărite de romi din Iaşi, Teleorman, Olt şi Argeş nu au ratat ocazia de a-şi etala bijuteriile şi maşinile scumpe. În poiana din Costeşti au fost parcate autoturisme de lux, de la Mercedes şi BMW până la Porsche. De pe mese nu au lipsit nici în acest an purceluşii ori băuturile scumpe.
"Nu ştiu câţi bani am cheltuit, dar avem de toate: purceluşi şi pastramă de sute de lei bucata, băutură scumpă. Anul ăsta am venit mai puţini. Unii ţin doliu după regele Florin Cioabă. Şi noi suntem în doliu şi ne pare rău pentru rege, dar am zis să păstrăm tradiţia", a spus Cristian Coca. De la manifestare a lipsit în acest an familia Cioabă.
Un tablou cu chipul lui Florin Cioabă a fost aşezat într-un cort, chiar pe dealul unde obişnuia să chefuiască fostul rege
Cei doi fraţi, Daniel şi Dorin Cioabă, sunt în doliu după tatăl lor, care a murit la 18 august, dar au trimis la Costeşti un consilier. Acesta a avut grijă să monteze un cort chiar pe dealul unde obişnuia să chefuiască Florin Cioabă. În cort, a fost aşezat un tablou al răposatului. Nici împăratul Iulian Rădulescu nu a fost prezent la sărbătoare. El se afla ieri în localitatea argeşeană Albeşti, unde a avut loc o întâlnire a romilor pentru excluderea din comunitate a fraţilor Dorin şi Daniel Cioabă, deveniţi regi după moartea tatălui lor.
„Noi am luat această decizie. Încă sunt discuţii şi se strâng semnături. Cei doi regi Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor, din comunitate", a declarat Iulian Rădulescu. În replică, Daniel Cioabă spune că Iulian nu are dreptul să excludă pe nimeni din comunitate, deoarece el însuşi a fost exclus, în urmă cu mai bine de 10 ani, de Florin Cioabă.
Petrecăreţii au venit la Costeşti cu maşini de lux
Incidente la «paranghelie»
Un bărbat a leşinat în timpul petrecerii îmbelşugate
Ţiganii şi-au negociat copiii la petrecere. O fetiţă de 4 ani a fost logodită cu un alt copil, în schimbul unei cantităţi de aur
Un tânăr a făcut „băşcălie" faţă de scandalul izbucnit după moartea lui Florin Cioabă, când ambii săi fii au devenit regi. El a venit la petrecere având pe cap o coroană făcută din aramă galbenă şi a spus, amuzat, că se autointitulează regele tuturor ţiganilor.