Ţigările Carpaţi au devenit piese de colecţie! Află cu ce preţ se vând pe internet
George Sauciuc, un tânăr din Suceava, a postat un anunţ pe site-ul okazii.ro, vânzând pachetul cu 10 lei. Interesant este că puţinele anunţuri de acelaşi gen care se mai găsesc pe site au un preţ de vânzare de cinci ori mai mare: 50 de lei.
„Cu aceste ţigări eu conserv o părticică din istoria României. Vând pachetul la un preţ modic, 10 lei, tocmai pentru a le da posibilitatea şi altora să îl aibă. Am postat anunţul de câteva zile şi deja am solicitări pentru vreo 16 pachete de ţigări", a declarat George Sauciuc, pentru Monitorul de Suceava.
Ţigările Carpaţi ale suceveanului sunt inscripţionate „Fabrica de Ţigarete Iaşi". Învelite într-un pachet simplu, de hârtie, cele 20 de ţigarete par rudimentare comparativ cu cele din ziua de astăzi, fapt care de altfel le dă şi aspectul aparte, care atrage cu uşurinţă un colecţionar.
Istoria ţigărilor autohtone Carpaţi este una foarte lungă, fiind cel mai vechi şi longeviv brand de profil în România. Acestea au fost fabricate prima dată în 1931, la Fabrica de Ţigarete din Sfântu Gheorghe, până în 2010. Anii de glorie ai mărcii au apus treptat după Revoluţia din 1989.