Tigrul Tomi ajunge azi în Africa

10 aprilie 2013 17:30   Național
Ultima actualizare:

Au avut o viaţă mizerabilă în cuştile mici şi reci din Zoo Oneşti. De azi vor fi libere şi se vor bucura de soarele blând din Africa de Sud. Leul Tarzan, leoaica Siba şi fetiţele lor Sara şi Hera au scăpat marţi de gratiile cuştilor în care s-au născut.

Familia de lei şi o pereche de tigri, Tomi şi Gerica, au fost primele care au fost salvate. Parcă ştiau că se va întâmpla ceva bun. Nu au fost nervoase şi nu s-au speriat când au fost adormite.

Leoaica Siba şi puiul Sara nu s-au speriat la vederea medicilor veterinari

Animalele au mers cu un camion special, timp de 22 de ore, până în Elveţia, la Zurich, de unde au fost îmbarcate la bordul unui avion cargo cu destinaţia Johannesburg, Africa de Sud. În total, 15.000 km şi două zile pe drum. Azi, în jurul orei 16.00, vor călca pentru prima oară în viaţa lor pe iarbă. În rezervaţia Vier Pfoten „Stânca leilor" (Lionsrock) vor trăi liberi, pe o suprafaţă de 10.000 de mp, până la sfârşitul vieţii. Animalele sunt subnutrite şi au multe boli.

Mai multe