Ţin închis trotuarul rulant pentru că nu e gata parcarea

20 mai 2013 17:46   Național
Ultima actualizare:

Trotuarul rulant din Gara de Nord pare a fi blestemat. A trecut un an de când trebuia să fie pus în mişcare, însă de fiecare dată s-a ivit câte o piedică. Ultima are legătură cu parcarea de sub Pasajul Basarab.

A fost finalizat cu o întârziere de şase luni, iar atunci când a fost, în sfârşit, gata, nu a putut fi pornit. În noiembrie 2012, problema era legată de faptul că cei din Primăria Capitalei nu încheiaseră contractul cu Enel pentru furnizarea curentului.

Acum, discutăm despre o alta. Primarul general Sorin Oprescu susţine că de vină este o parcare de sub Pasajul Basarab, aflată la o distanţă de 150 de metri de trotuarul rulant, pe Bd. Nicolae Titulescu.

Parcarea de sub pasaj aşteaptă să fie marcată

„Aştept să se termine şi partea de parcare. A durat nepermis de mult să avem o aprobare de a da cu o vopsea specială, interplanetară. Cum se încălzeşte afară puţin, dăm drumul la amândouă", a spus primarul Sorin Oprescu, în urmă cu trei luni. Reporterii Click! au fost, ieri, la faţa locului şi au observat că nici vopseaua nu era trasată şi nici trotuarul nu era pus în mişcare.

Până când edilul Capitalei va pocni din degete pentru ca trotuarul electric să fie pus în mişcare, călătorii, burduşiţi de bagaje, nu au decât să meargă pe jos, de la Gara de Nord la staţia de metrou sau tramvai de pe Pasajul Basarab.

Dacă ar fi funcţional, oamenii ar urca în el şi ar coborî la Basarb, după doar două minute. Investiţia a costat 2,5 milioane de euro. 

Mai multe