Tineri morți într-o cursă ilegală de mașini

9 iunie 2014 5:07   Național
Ultima actualizare:

Accident grav la Constanța! Doi tineri, de 14, respectiv 17 ani au murit, după ce au participat, sâmbătă seară, la o cursă ilegală de mașini.

Adolescenții erau pasageri și se aflau în autoturismul unui prieten, înscris pe lista de start.

Stateau pe bancheta din spate a unui autoturism, când doi bolizi care se întreceau au intrat direct în ei.

Speriat, șoferul, de 26 de ani, a încercat să evite impactul și a virat brusc la stânga, însă, fără succes, anunță Pro tv.

Impactul a fost atât de violent încât maşina s-a rotit de mai multe ori, iar cei doi adolescenţi aflaţi pe locurile din spate, care nu purtau centuri de siguranţă, au fost proiectaţi în portbagajul Opelului.

Maria, de 14 ani, şi Bogdan, în vârstă de 17 ani, erau inconștienți atunci când medicii le-au acordat primul ajutor.

Au mai trăit doar câteva ore, după care s-au stins. Pe lângă șofer și cele două victime, în mașină s-a mai aflat un tânăr, care s-a ales doar câteva răni.

Șoferii implicați în această cursă a morții au fost reținuti cu propunere de arestare preventivă pentru ucidere din culpa.

Dintre aceștia doar unul singur a fost arestat preventiv, anume cel care s-a aflat la volanul care a intrat în Opel.

Mai multe