Tinerii vor putea lucra de la 16 ani. Ce conţine programul "Primul Job"
După „Prima Casă” şi „Prima Maşină”, Guvernul pregăteşte programul „Primul Job”, care ar ajuta tinerii să se încadreze mai uşor în câmpul muncii, ei fiind o categorie defavorizată. Ideea îi aparţine rectorului Universităţii de Vest din Timişoara, iar proiectul ar putea intra în vigoare din luna aprilie.
Salarii între 900 şi 1.400 de lei
Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani se pot înscrie în program, iar cei fără studii superioare ar urma să câştige 900 lei pe lună. Cei care au terminat studiile superioare sau sunt la facultate, master sau doctorat ar urma să aibă un salariu de 1.400 de lei. Condiţia este să fie integralişti, iar cei care sunt încă la şcoală vor putea lucra doar în timpul vacanţelor. Studenţii ar putea lucra şi în timpul facultăţii doar dacă nu le este afectată şcoala. Vorbim, cu alte cuvinte, despre un internship plătit.
Finanţarea, 85% din fonduri europene
Finanţarea ar veni în proporţie de 85% din fonduri europene şi 15% de la stat, care va fi şi angajator, având în vedere că tinerii vor lucra în administraţii locale, universităţi, primării sau chiar ministere. Proiectul ar putea fi pus în aplicare chiar din luna aprilie a acestui an. Programul a fost ideea rectorului Universităţii de Vest din Timişoara. „Pe modelul programelor „Prima Casă” şi „Prima Maşină”, menite a stimula consumul şi creditarea, consider că statul ar trebui să finanţeze şi să implementeze un program prin care tinerii să poată accesa mult mai uşor un prim loc de muncă. Salariile tinerilor ar putea fi subvenţionate substanţial de către stat o anumită perioadă de timp, cât să le permită a câştiga experienţa necesară accesării unui loc de muncă”, a declarat Marilen Pirtea pentru hotnews.ro.
Locuri de muncă în administraţia publică
De altfel, propunerea a fost primită foarte bine şi de Guvern. Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat la Radio România Actualităţi că prin acest program “se creează o posibilitate ca tinerii studenţi sau elevi să lucreze, practic, în administraţia publică centrală sau locală, acolo unde este nevoie de resursă umană pregătită. Cei interesaţi vor putea fi angajaţi şi la companii de pe piaţa românească, dispuse să externalizeze unele servicii”. Ministrul a mai declarat că programul „reprezintă o idee care ar ajuta tinerii, mai ales că, anul trecut, 1 din 5 români de până în 25 de ani nu avea o slujbă şi nici nu era cuprins într-o formă de şcolarizare”. Proiectul ar trebui finalizat la sfârşitul lunii martie pentru a putea demara la începutul lui aprilie.
"Este o idee foarte bună"
Neagu George, 52 de ani, lucrător comercial: “Mi se pare o idee excelentă! Tinerii vor învăţa valoarea banului, vor munci şi vor şti să-l aprecieze. Eu am muncit când eram copil şi ştiu ce înseamnă şi munca, dar şi satisfacţiile ei. Fiica mea lucrează de la 18 ani, acum are 24 de ani şi este mult mai responsabilă faţă de alţii care au fost ţinuţi de părinţi în puf“.Iulia, 31 de ani, inginer: “Este o idee foarte bună, dacă s-ar pune şi în practică...Eu am încercat când eram adolescentă să mă angajez şi nu am reuşit pentru că trebuiau să mă plătească la negru şi nu au riscat. Dacă tinerii vor avea şansa de a intra în câmpul muncii de la 16 ani, vor reuşi să acumuleze experienţă pentru joburile viitoare.Irina, 27 de ani, specialist în vânzări: “Cred că această iniţiativă, dacă s-ar pune în practică, ar duce la scăderea şomajului. Acum, chiar dacă ai o facultate şi nu ai experienţă, rămâi şomer. Nu te angajează nimeni. Cred că dacă vii cu o anumită experienţă, acest lucru va conta”.Elena, 50 de ani, agent imobliar: “Dacă vor avea dreptul să lucreze de la 16 ani, este posbil ca mulţi elevi să abandoneze studiile pentru a câştiga bani. La fel şi studenţii. Programul trebuie să fie foarte bine pus la punct în aşa fel încât să le permită copiilor să lucrze, să câştige un ban cinstit dar să şi înveţe”.