Tone de peşte toxic, pescuit din apele poluate ale Europei, pe mesele românilor

4 august 2021 21:18   Național
Ultima actualizare:

Atentat la sănătate! Tone de peşte stricat, pescuit în ape poluate din Franţa, Italia şi Spania, au ajuns pe mesele românilor. Gruparea infracţională era constituită din români plecaţi „la muncă” în străinătate, ajutaţi de alţi conaţionali care se ocupau de desfacerea „mărfii”.

La Tribunalul Constanţa va începe procesul persoanelor acuzate că au adus peşte contaminat în România. Nu mai puţin de 20 de bărbaţi sunt acuzaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa de constituire de grup infracţional, deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui sau produselor din peşte, fals în înscrisuri şi uz de fals.

Conform rechizitoriului, inculpaţii, cetăţeni români, sunt acuzaţi că au pus la cale o reţea infracţională prin care peştele pescuit în ape contaminate din Franţa, Spania şi Italia era transportat ilegal şi cu mijloace improprii în România. Marfa toxică ajungea în magazine şi la mari retaileri, apoi pe mesele oamenilor. Timp de un an (2018-2019), gruparea a adus în România zeci de tone de peşte stricat şi toxic, iar la fiecare transport câştiga aproximativ 2.500 de euro.„Românii aduceau otravă în farfuria conaţionalilor lor. Pescarii de acolo nu sunt italieni sau spanioli, ci tot români. Românii transportau, românii pescuiau şi românii comercializau”, dezvăluie Teodor Niţă, procurorul de caz.

Gruparea infracţională era organizată pe paliere: pescarii, transportatorii şi distribuitorii. Indivizii pescuiau ilegal în Italia (fluviul Po), apoi s-au mutat în Spania (fluviul Ebru). O parte a grupului a mers în Franţa, pe fluviul Ron. În toate zonele, pescuitul era interzis din cauza poluării, iar consumul de peşte din aceste locuri reprezintă un real pericol. Peştele era prins mai ales noaptea, prin mijloace ilegale, în special prin folosirea unor plase monofilament şi prin utilizarea unor aparate electrice (pescuit „la baterie”).

Marfa era apoi depozitată în locuri improprii - garajele unor membri ai grupării. Urma transportul cu dube de 3,5 tone, deşi nu îndeplineau condiţiile frigorifice. „De multe ori, marfa era reprezentată de peşte stricat, pe care inculpaţii îl spală cu substanţe de genul oţetului, ulterior valorificându-l ca peşte proaspăt. Dacă nu putea fi cosmetizat olfactiv, atunci se folosea procedeul filetării sau porţionării în rondele a peştelui stricat şi astfel românul, consumatorul final, era înşelat să cumpere şi să mănânce”, se arată în rechizitoriu.

Pentru a însoţi transportul şi a crea iluzia legalităţii, grupul emitea documente false, care le facilitau trecerea frontierelor.

Mai multe