Topul celor mai bogați români în 2021. Cine și-a triplat averea față de 2020 și pe ce loc se clasează Ion Țiriac
Chiar dacă ne-am confruntat cu o pandemie globală, iar multe afaceri au avut de suferit, 2021 a fost și un an profitabil pentru cei mai pricepuți dintre români, care au prins și câte o poziție în topul „Celor mai bogați”.
Mai mulți români au reușit să își crescă averile în ciuda pandemiei de COVID-19. Anul trecut, 32 de persoane aveau o avere netă de peste 500 de milioane de lei, însă în 2021 numărul acestora a crescut cu şapte.
Astfel, Topul Forbes al celor mai bogați oameni din România adună un număr de 18 miliardari în lei, cu 7 mai mulți decât în anul precedent. Dintre aceștia, 16, adică 88%, sunt mai bogați decât în 2020. Averea netă cumulată a miliardarilor în lei este de 66 de miliarde de lei, în creștere cu peste 30 de miliarde de lei față de anul precedent.
Averile miliardarilor români au crescut în 2021
În total, 39 de români au o avere de peste 500 de milioane de lei, care însumează venituri cumulate de peste 80 de miliarde de lei, cu 32 de miliarde mai mult decât în anul anterior.
Cei mai bogați nou-intrați în top sunt Ion Stoica și Matei Zaharia, doi dintre fondatorii Databricks, cu o avere de 4,5 miliarde de lei. De asemenea, printre „nou-veniții” de anul acesta se numără și Dorel Goia, omul de afaceri care controlează Grupul Teraplast, care are o avere estimată la 1,1 mld. lei.
Cel mai bogat român este, pentru al treilea an consecutiv, cofondatorul UiPath, Daniel Dines, a cărui avere este estimată în prezent la peste 22 de miliarde de lei, față de 7,7 mld. în 2020.
Top 10 cei mai bogați români în 2021
1. Daniel Dines, UiPath – 22,2 miliarde de lei
2. Dragoș și Adrian Pavăl, Dedeman – 8,9 miliarde de lei
3. Ion Țiriac (auto, imobiliare, financiar) – 7,2 miliarde de lei. Ion Țiriac, unul dintre cei mai bogați români, continuă investițiile în sport, dar nu neglijează mediul de business și industriile în care și-a pus amprenta.
4. Ion Stoica și Matei Zaharia, Databricks – 4,5 miliarde de lei
5. Anastasia Soare, Anastasia Beverly Hills – 2,5 miliarde de lei
6. Ștefan Vuza, Chimcomplex – 2,4 miliarde de lei
7. Zoltan Teszari, Digi Communications – 2,1 miliarde de lei
8. Familia Talpeș, Bitdefender – 2 miliarde de lei
9. Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, One United Properties – 1,9 miliarde de lei
10. Iulian Stanciu, eMAG – 1,8 miliarde de lei