Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată

18 iunie 2014 10:33   Național
Ultima actualizare:

Torţionarul Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată de Parchetul instanţei supreme, transmite Mediafax. El este acuzat de crimele din perioada când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat.

Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din 1956 până la desfiinţarea închisorii, în 1963, ultimul şef al închisorii în care a sfârşit, în urma torturilor, şi liderul ţărănist Ion Mihalache, este acuzat şi va ajunge în faţa instanţei pentru infracţiuni contra umanităţii.

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc(IICCMER), instituţia care a sesizat Parchetul, a descoperit că Vişinescu s-ar face vinovat de moartea a 12 deţinuţi politici. În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişinescu a instaurat un regim de tortură şi teroare.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a solicitat, pe 30 iulie 2013, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

În 9 august, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a preluat de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de IICCMER împotriva lui Vişinescu.

Potrivit IICCMER, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat “au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului”, Alexandru Vişinescu fiind “responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său”.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Vişinescu trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.

Mai multe