Tot ce trebuie să știi despre concertul Metallica: reguli de acces, recomandări și sfaturi ca să te distrezi pe cinste

14 august 2019 13:48   Național
Ultima actualizare:

Zi istorică pentru rockerii din România! Fanii Metallica, cei care se numără printre norocoșii care au prins bilete la mega concertul de diseară, de pe Arena Națională, încep să se adune în jurul stadionului. Chiar dacă mai sunt câteva ore bune până la deschiderea porților. Iată tot ce trebuie să știi despre cel mai așteptat concert al anului!

Mai sunt câteva ore până când băieții de la Metallica vor urca pe scenă, în fața a zeci de mii de români. Vorbim despre cel mai așteptat concert rock al anului, iar fanii au început să se adune încă de dimineață la porțile stadionului. Vin din toate colțurile țării, dar și ale lumii. Sunt de toate vârstele, toți veseli, fericiți, emoționați și de abia așteaptă să-și vadă idolii. Dacă te numeri printre fericiții care vor merge diseară la concert, ar trebui să știi câteva lucruri foarte importante, la care, poate, nu te-ai gândit și care te vor ajuta să ai parte de o seară fără incidente.

Cum te îmbraci

Azi avem parte de o zi toridă, cu temperaturi care vor depăși 35 de grade la umbră, iar arșita, spun meteorologii, se va prelungi și după ora 20.00 când se așteaptă în jur de 28-30 de grade. Îmbracă-te, deci, cât mai lejer și lasă acasă umbrela sau pelerina de ploaie pentru că nu ai nici o șansă să le folosești. Dimpotrivă. Va fi cald! Foarte cald! Știm cu toții că „uniforma” rokerului este formată din tricou negru, blugi rupți, bocanci și, eventual, geacă de motor. Măcar geaca las-o acasă!

Cum ajungi la Arena Națională

Mijloace de transport în comun

Cel mai indicat mijloc de transport – mai ales pe căldurile astea – este metroul. Va trebui să cobori la Piața Muncii și să mergi puțin pe jos. Evident, ai la dispoziție și alte mijloace de transport în comun: tramvaie, autobuze și troleibuze. De exemplu, din Calea Victoriei poți lua troleibuzul 86, de la Piața Universității poți să ajungi cu troleibuzul 90, iar din Regie vii cu autobuzul 601. Din Berceni te aduce tramvaiul 34.

Parcare pentru mașina personală

Dacă vii cu mașina personală, organizatorii îți pun la dispoziție o parcare supraetajată cu intrare din Bulevardul Basarabia. Parcarea dispune de aproximativ 1.000 de locuri, prin urmare este recomandat să vii cât mai devreme, dacă vrei să mai prinzi ceva liber. Tariful este de 50 de lei pentru fiecare mașină, pe toată durata concertului. Trebuie să știi că, odată ce ai parcat autoturismul aici, nu-l mai poți muta și nici nu ți se va mai permite accesul la el. Cu alte cuvinte, ai parcat, ai închis mașina și ai plecat. Nu mai ai voie să te mai întorci la ea, decât la finalul concertului. Așa că ai grijă să nu uiți nimic înăuntru. 

Accesul la stadion se va face începând cu ora 16.30 prin cele trei intrări amenajate pe bulevardul Basarabia, strada Maior Coravu și strada Pierre de Coubertin. Intrarea va fi permisă doar pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul va trebui păstrat pe toată durata concertului, iar spectatorii trebuie să aibă asupra lor și un act de identitate valid.Fără actul de identitate, accesul în spațiul de concert nu va fi permis.

Biletul achiziționat permite accesul o singură dată în stadion, până la finalul programului. Cei care părăsesc zona de concert și doresc să reintre, vor fi nevoiți să cumpere un bilet nou. Același lucru este valabil și pentru posesorii de brățări. 

Accesul copiilor mai mici de 12 ani la concert nu este recomandat din cauza sunetului foarte puternic. Însă, dacă vrei să vii cu cel mic, o vei face pe propria răspundere, pe baza biletului de acces cumpărat și pentru el. Organizatorii recomandă să asigurați copiilor căști de protecție. Minorii trebuie să fie însoțiți de un adult.

Ce să ai la tine

Biletul de intrare, cartea de identitate - fără de care nu ai acces în stadion – și un bagaj care să nu fie mai mare – spun organizatorii – decât o coală de hârtie A4. Un rucsăcel în care să-ții ții portofelul cu bani șo acte, cheile de la mașină, dacă e cazul, un pachet de șervețele de nas, telefonul mobil, țigările, bricheta și...cam atât. Ai voie să intri cu aparate de fotografiat compacte dar nu profesionale și  medicamente însoțite de rețetă sau scrisoare medicală: insulină, spray inhalator pentru astm etc.

Nu este permis accesul cu:

  • băuturi și produse alimentare achiziționate din afara perimetrului locației;
  • sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, doze de aluminiu, conserve;
  • artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere;
  • scaune;
  • arme, obiecte contondente, lanțuri;
  • umbrele;
  • animale de companie;
  • rucsacuri, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4;
  • căști de motociclist;
  • selfie stick-uri, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.

De unde îți iei apă și mâncare

Nu are rost să vii la stadion cu mâncare, dulciuri, băuturi alcoolice, sucuri. Îți vor fi confiscate la intrare. În incinta Arenei Naționale, vei avea la dispoziție băuturi răcoritoare, apă, bere cu și fără alcool, cafea, înghețată și gustări. Toate băuturile vor fi servite numai la pahar, iar produsele vor putea fi procurate cu cash sau card bancar.

Atenție la hoții de buzunare!

Este bine să fii cu ochii în patru și să ai grijă de bunurile tale. Actele, banii, telefonul ar putea încăpea într-o borsetă pe care s-o porți – în funcție de model - fie la gât, fie strânsă în jurul talei. Evită să păstrezi ceva în buzunarele de la spate ale blugilor, pentru că în înghesuială oricine își poate strecura mâna și-ți poate fura banii, portofelul, smartphone-ul..Recomandat ar fi să nu ai deloc bani cash la tine, ci doar cardul cu care să-ți plătești alimentele și băuturile cumpărate.

Restricții de circulație în zona Arenei Naționale

Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că se vor institui mai multe restricţii de circulaţie în Capitală pentru concertul pe care trupa Metallica îl va susţine pe Arena Naţională. Astfel, traficul rutier se va închide progresiv, în funcţie de afluenţa publicului şi dacă situaţia o va impune, după cum urmează:

  • începând cu ora 12.00, pe Str. Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul „Naţional Arena”, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;
  • Bd. Pierre de Coubertin, între Str. Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în stadion sau Şos. Pantelimon şi rondul de la intrarea în stadion, precum şi străzile care intersectează şi acced în acest tronson;
  • banda I de circulaţie de pe Str. Vatra Luminoasă, între Str. Tony Bulandra şi Str. Pierre de Couberti; 
  • Str. Tony Bulandra, între Vatra Luminoasă şi rond Str. Maior Coravu;
  • Str. Sg. Vasile Şerbănică între Bd. Basarabia şi intrarea în stadion (parcarea C).

Ce ne sfătuiește poliția rutieră

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să folosească mijloacele de transport în comun pentru a evita blocajele de traffic,  să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate sau cât mai departe de arena sportive,  să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone agglomerate, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri şi recomandările acestora şi să evite manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.Pe de altă parte, pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi”, a transmis Brigada Rutieră.

Cine sunt cei de la Metallica

 Metallica este una dintre cele mai apreciate, premiate și bine vândute trupe de thrash și heavy metal dn lume. Înființată în 1981 în Los Angeles, California, formația are în palmares 9 premii Grammy, câștigate în urma a 23 de nominalizări și șase albume consecutive plasate pe prima poziție în topul american Billboard 200. În cei peste 35 de ani de carieră, trupa a vândut 125 de milioane de albume, dintre care 66 de milioane au fost vândute doar în SUA. Formată în prezent din James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) și Robert Trujillo (bas), trupa i-a avut în componență și pe Dave Mustaine, Jason Newsted, Ron McGovney și Cliff Burton. Metallica a concertat pentru prima oară în România în 9 mai 1999, pe fostul stadion Lia Manoliu, actuala Arenă Națională, cu prilejul turneului "The Garrage Remains the Same".Trupa a revenit în România 9 ani mai târziu, pentru a cânta pe Stadionul Cotroceni. Desfășurat pe 23 iulie, concertul a adunat peste 30.000 de fani.  În 2010, Metallica a luat parte la celebrul "The Big Four" în cadrul Sonisphere 2010 de la Romexpo.

Citește și: 

https://www.click.ro/sport/fotbal/gigi-becali-razboi-cu-metallica

https://www.click.ro/news/national/cele-mai-tari-concerte-ale-anului-2019

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Mai multe