Tot satul se închină la crucea misterioasă din butucul de stejar

11 octombrie 2018 16:20   Național
Ultima actualizare:

Sunt convinşi că e un miracol! O cruce apărută într-un butuc de stejar i-a făcut pe sătenii din Munţii Orăştiei să bată la poarta celui care a făcut descoperirea. Casa lui Emil Polgar, din Bucium (Hunedoara), a devenit loc de pelerinaj pentru o mulţime de oameni.

Sâmbătă dimineaţă, localnicul în vârstă de 56 de ani s-a apucat să spargă lemnele aduse din pădure, pentru a-şi face proviziile pentru iarnă. A dat însă peste un butuc de stejar gros şi bătrân, pe care cu greu a reuşit să îl crape cu securea. După mai multe lovituri, buşteanul a cedat, iar omul a rămas înmărmurit: semnul unei cruci conturate aproape perfect se vedea pe fiecare parte a lemnului crăpat în două.

„Când l-am desfăcut, am observat crucea în miezul de lemn. Niciodată nu am mai găsit aşa ceva, deşi am umblat prin pădure de mic”, povesteşte săteanul pentru adevarul.ro. â

Emil şi-a chemat imediat soţia, iar femeii i-au dat lacrimile văzând crucea. A luat cele două lemne în braţe şi, emoţionată, le-a aşezat la loc de cinste în casa familiei, tratându-le ca pe nişte icoane preţioase. În scurt timp, întreg satul a aflat de cele petrecute în curtea pădurarului din Bucium, iar oamenii, în frunte cu viceprimarul comunei, au bătut la poarta acestuia.Unii s-au închinat şi s-au rugat în faţa crucii din stejar, pe care o consideră un lucru sfânt. Alţi loclanici cred că este un semn bun pentru gospodărie, dar şi un avertisment pentru comunitate. 

Mai multe