Totul despre legea rezerviştilor voluntari

14 octombrie 2015 23:55   Național
Ultima actualizare:

Te-ai gândit vreodată că poţi avea un loc de muncă, dar, în acelaşi timp, te poţi angaja, cu contract, şi în armată? De acum se poate! Senatul a adoptat proiectul de lege privind statutul rezerviştilor voluntari. Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştii!

Cine poate fi rezervist voluntar. Rezerviştii voluntari sunt cetăţeni români, cu vârsta între 18 şi 55 de ani, bărbaţi şi femei, cu domiciliul în România. Ei nu trebuie să fi fost condamnaţi penal şi nu trebuie să facă parte din organizaţii interzise de lege, culte, asociaţii religioase sau grupări religioase ce contravin normelor de păstrare a ordinii publice. Rezerviştii voluntari pot fi cadre militare, soldaţi şi gradaţi, persoane aflate în rezervă, persoane care nu au făcut armata. După efectuarea selecţiei, aceştia din urmă, dacă sunt declaraţi admişi, trebuie să efectueze un program de instruire, iar apoi vor semna un contract. 

Ce drepturi au rezerviştii voluntari. Ei sunt asiguraţi în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj pentru perioadele în care participă la instruire. Li se acordă salariu şi beneficiază de prime de fidelitate. De asemenea, au drepturi de echipare şi de hrană, de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente. 

Angajatorii primesc compensaţii financiare. Potrivit legii, angajatorii au dreptul la compensaţii financiare pentru perioada în care un angajat lipseşte de la muncă pentru a participa la instruiri sau misiuni pe timp de pace. Fondurile vor fi asigurate, ca şi în cazul plăţii rezerviştilor, din bugetul Ministerului Apărării. 

Mai multe