Totul despre Loteria vaccinării. Înscrieri. Extrageri. Premii
Loteria vaccinării are undă verde! În perioada 1 octombrie - 31 decembrie vor avea loc 19 extrageri, în urma cărora vor fi acordate 1.139 de premii, în valoare totală de 15.000.000 lei.
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat, luni, Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Economiei privind condiţiile de înscriere la Loteria de vaccinare şi stabilirea atribuţiilor instituţiilor implicate.
Conform documentului, la Loteria de vaccinare pot participa persoanele vaccinate cu schema completă care şi-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului şi care se înscriu în aplicaţia accesată de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro. Deocamdată, platforma de înscriere nu este funcțională.
Loteria vaccinării, extrageri
Loteria de vaccinare se va desfăşura în perioada 1.10.2021 - 31.12.2021 şi constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică și vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:
- 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână;
- 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună;
- 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acţiunii.
Ce premii sunt puse la bătaie
La Loteria de vaccinare se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează:
- 81 de premii săptămânale (80 premii săptămânale în valoare de 10.000 lei + 1 premiu mare săptămânal în valoare de 100.000 lei);
- 3 premii lunare, (câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luni în valoare de 300.000 lei);
- 2 premii la finalul Loteriei Programului Naţional de Vaccinare, în valoare de 500.000 lei, respectiv 1.000.000 lei.
Ministrul interimar al Sănătății: „Fiecare participant are 4 șanse de câștig”
Ministrul interimar al Sănătății a declarat că fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 şanse de câştig, respectiv posibilitatea de a câştiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei, adică premii în valoare maximă cumulată de 1.910.000 lei. Sumele virate către Compania Naţională "Loteria Română" - S.A. necesare pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria de vaccinare vor fi asigurate de Ministerul Economiei”.
Despre vouchere de vaccinare
Românii care se imunizează anti-Covid cu schema completă primesc și vouchere de vaccinare în valoare de 100 de lei, sub forma a cinci tichete de masă. Acestea vor fi distribuite începând cu luna octombrie și vor beneficia de ele toate persoanele care s-au imunizat începând cu data de 31 august 2021.
Voucherele de vaccinare vor fi luate de la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidență operat. Tichetele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze, potrivit unui comunicat de presă al MS
Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor realiza procedura de achiziție, în regim de urgență, a serviciilor de tipărire și emitere a tichetelor de masă în termen de 10 zile de la data alocării de către Ministerul Sănătății a fondurilor.
După achiziționarea tichetelor de masă, direcțiile de sănătate publică vor distribui în termen de 5 zile către centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile de specialitate unde se realizează procesul de vaccinare.