Totul despre simulările pentru Evaluarea naţională
Elevii din clasele a VIII-a vor vedea peste o lună cât de pregătiţi sunt pentru examenul de Evaluare naţională, de la sfârşitul gimnaziului. Ministerul Educaţiei a stabilit calendarul simulării probelor. Click! vă spune totul despre testarea la nivel naţional a elevilor.
Ministerul Educaţiei a stabilit calendarul pentru simularea Evaluării naţionale în perioada 22 - 24 februarie. Scopul testării este de a afla din timp nivelul pregătirii elevilor şi la ce capitole mai sunt necesare pregătiri suplimentare. Notele nu se pun în catalog. Rezultatele vor fi afişate în 4 martie. Examenul propriu-zis va avea loc în perioada 27 -29 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în 1 iulie.
Programarea probelor
Elevii din clasele a VIII-a vor da două probe scrise, iar cei care studiază în limba maternă vor susţine trei probe scrise. Astfel, în 22 februarie va avea loc proba de Limba şi literatura română, în 23 februarie - Matematică, iar în 24 februarie - Limba şi literatura maternă, dacă este cazul.
Probele se vor susţine în şcolile unde învaţă elevii, în condiţii identice cu examenul real, adică fără cărţi, fiţuici, telefoane mobile şi supravegheaţi video.
Scopul simulării
Rezultatele obţinute de elevi la simularea Evaluării naţionale vor fi analizate la nivelul fiecărei şcoli în care s-au desfăşurat aceste simulări. Vor urma discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. După această simulare, elevii ar trebui să fie familiarizaţi cu rigorile unui examen naţional, precum şi cu formularea subiectelor. În anii trecuţi, participarea elevilor a fost modestă, iar rezultatele slabe.
Rezultate slabe în 2015
La simularea Evaluării naţionale din anul 2015, cinci din zece elevi au obţinut note peste 5,00, adică din cei 180.442 de elevi prezenţi doar 91.445 de elevi au ştiut mai mult de nota 5,00. Cele mai slabe rezultate au fost în judeţul Caraş-Severin -36,27%, Vaslui -38, 55% şi Tulcea – 39,89%. La nivel naţional, procentul a fost de 50,68%.