Totul despre vinieta Oxigen. Cum se poate plăti taxa auto din Capitală
Vinieta Oxigen, taxa găsită de Primăria Capitalei pentru a combate poluarea produsă de trafic a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2020. Primăria Capitalei va aplica amenzi abia din luna martie celor prinși că circulă cu mașina în București fără să plătească vinieta Oxigen.
Ce este vinieta Oxigen?
Vinieta Oxigen este o taxă plătită de mașinile care circulă în cel mai mare oraș al țării în funcție de gradul de poluare. Introducerea ei face parte din strategia”privind măsuri concrete de îmbunătăţire a calităţii aerului în Municipiul Bucureşti”, iniţiată de primarul general Gabriela Firea. Bucureștiul a fost împărțit în două zone în funcție de care se plătește taxa Oxigen: arterele centrale(denumite generic Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului)și restul. Trebuie precizat însă că această taxa auto pentru mașinile poluante (vinieta Oxigen) a intrat în vigoare la 1 ianuarie, dar sancțiunile pentru neachiziționarea ei se aplică abia din martie. Potrivit regulamentului de aplicare a vinietei Oxigen, tariful de acces și circulație în București se achită în avans, iar perioadele de valabilitate sunt de o zi, o lună, șase luni și un an. Vinieta se plătește doar dacă este mișcată mașina din parcare de luni până vineri, între orele 7.00 și 22.00, cu excepția sărbătorilor legale. În afara acestui interval și la sfârșit de săptămână, șoferii pot circula gratuit cu mașinile indiferent de norma de poluare.
Primăria Capitalei a anunțat că primele două luni ale acestui an sunt un soi de perioadă de acomodare, dedicată unei campanii de informare a cetăţenilor, scrie adevarul.ro. Introducerea acestei taxe este necesară deoarece Bucureştiul se află în top 4 la nivel naţional şi pe locul şase la nivel european în privinţa poluării şi că trebuie luate măsuri pentru ca situaţia să nu se înrăutăţească. Posesorii de vehicule cu motoare Euro 5 nu plătesc taxa. Excepţie de la plata vinietei fac autovehiculele electrice şi cele hibrid, cele pe două roţi, cele special adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, cele destinate transmisiunilor radio şi tv sau cele deţinute sau folosite de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Serviciul de Ambulanţă sau Medicină legală, protecţia civilă, autovehiculele de serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, serviciile de ambulanţă, Societatea de Transport Bucureşti, cele utilizate la căile de comunicaţie şi reţelele edilitare, cele istorice şi cele prevăzute ca fiind exceptate prin acordurile şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Vinieta Oxigen. Harta ZACA
Centrul Capitalei denumit și Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului(ZACA) reprezintă perimetrul delimitat de: Piața Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Sos. Ștefan cel Mare – Str. Polonă – Str. Mihai Eminescu – str. Traian – Bd. Nerva Traian – Bd. Gheorghe Sincai – Str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – Bd. Mărășesti – Str. Mitropolit Nifon – Bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – Sos. Panduri – Sos. Cotroceni – Spl. Independenței – Str. Știrbei Voda – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei
Vinieta Oxigen. Prețuri și cât scoți din buzunar
Mașini non-euro
- Începând cu 1 ianuarie 2020 accesul acestui tip de autovehicule este interzis în zona ZACA și permis în restul orașului doar după plata vinietei Oxigen. Tariful acesteia este de 15 lei pe zi, cea pentru o lună 300 de lei, pentru 6 luni 1.100 de lei, iar pentru un an va fi 1900 de lei. Din 2022 aceste mașini nu vor mai putea circula în București
Autoturismele Euro 1
-Nici acestea nu au voie deloc în zona ZACA. Pentru restul arterelor, posesorii trebuie să plătească taxa Oxigen care este:pentru o zi 15 lei, 250 de lei pentru o lună, 1.000 de lei pentru 6 luni şi 1.700 de lei pentru 1 an. Din 2022 aceste mașini nu vor mai putea circula în București
Autoturismele Euro 2
- Posesorii acestui tip de vehicule nu au acces în zona ZACA. Pentru restul străzilor Capitalei trebuie să plătească taxa Oxigen. Aceasta pentru o zi este de 15 lei, pentru o lună este de 200 de lei, cea pentru 6 luni de 900 de lei iar cea pentru 1 an este de 1.500 de lei. Din 2022 aceste mașini nu vor mai putea circula deloc în București
Autoturismele Euro 3
Şoferii maşinilor Euro 3 vor scoate din buzunar 5 lei pentru o zi, 100 de lei pentru o lună, 450 de lei pentru 6 luni şi 700 de lei pentru un an. Acest tip de vehicule nu va mai avea voie să circule în București din 2022. Din 2024 aceste vehicule nu vor mai putea circula în cel mai mare oraș al țării
Autoturismele Euro 4
Posesorii de vehicule cu motoare Euro 4 au primit o amânare a plătii vinietei cu un an. Astfel, aceștia vor fi taxaţi începând cu 2021 cu 5 lei pentru o zi, 80 de lei pentru o lună, 350 de lei pentru 6 luni şi 500 de lei pentru un an.
Ce amenzi plătești dacă circuli ilegal
Hotărârea prevede amenzi între 1.500 şi 2.000 de lei pentru cei care sunt obligaţi să plătească taxa şi nu o fac, dar contravenienții au posibilitatea de a achita jumătate din această sumă în termen de 15 de zile. Poliţiştii locali, cei care activează în cadrul Brigăzii Rutiere, dar şi împuterniciţii direct ai Primăriei vor fi cei care pot aplica amenda. Reglementarea prevede ca verificările să fie realizate și prin sisteme video, dar acestea sunt inexistente deocamdată în Bucureşti.
Primăria Capitalei îi va verifica pe cei care intră în zona centrală și pe cei care nu plătesc vinieta cu ajutorul camerelor de supraveghere, un sistem asemănător celui din Londra. O parte din camere au fost deja montate precum și indicatoarele care arată zona centrală, unde nu au voie mașinile sub Euro 3. Sistemul este la Administrația Străzilor, deja avem montate camere în câteva intersecții din Capitală. Cum funcționează sistemul? Acesta este organizat din trei sisteme: unul depistează tipul autovehiculului, altul numărul de pe plăcuțele de înmatriculare si îl trece în baza de date. Ultimul sistem analizează și emite”sentința”: dacă mașina are vinieta plătită, dacă are normă de poluare sub normele impuse și decide mai departe emiterea proceselor de sancțiune, trimiterea lor și urmărirea plății.
De unde cumperi vinieta?
Primăria Capitalei a anunțat vinietele Oxigen vor putea fi achiziţionate online, din benzinării, prin sms sau aplicaţii online ale Primăriei Capitalei, care vor fi realizate special în acest scop. Deocamdată, potrivit anunțurilor de pe pagina Oxigen pentru București, vinieta poate fi cumpărată doar online, intrând pe site-ul Administrației Străzilor http://www.aspmb.ro/ sau https://www.roviniete.ro/ro/oxigen.
Citiți și
N-ai vinietă Oxigen? Iei 2.000 de lei amendă!
Vinieta pentru București. Mașinile Diesel interzise, iar cele cu Euro 4 și Euro 5, taxate