Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sfântul Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare, „Părintele monahilor" (251-356) care a trăit 85 de ani în pustiu, este considerat cel mai popular ascet şi întemeietorul monahismului creştin.

În toate tradiţiile creştine, Sfântul Antonie cel Mare este sărbătorit la data de 17 ianuarie. Vestitul Părinte al vieţii monahale, marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi. În zilele noastre, ca şi atunci ( în urmă cu 1700 de ani, )este considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci. Sfântul îi ajută grabnic pe cei care se roagă cu credinţă. De aceea, în fiecare zi de marţi, numărul creştinilor care vin la Biserica Sfântul Antonie, lângă Curtea Veche din Bucureşti, să-i ceară ajutorul este impresionant.

Cuviosul Antonie cel Mare s-a născut în satul Coma din Egipt, în anul 251, într-o familie de ţărani creştini înstăriţi. În copilărie, Sfântul prefera să meargă des cu părinţii la biserică decât să-ţi petreacă timpul cu copiii de vârsta lui. După moartea părinţilor, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educaţia sorei sale minore. În biserică a auzit cuvântul Evangheliei, care spune: "De voieşti să fii desăvârşit , mergi, vinde avuţiile tale şi urmează Mie" (Matei 19,21).

Sfântul a fost impresionat de aceste cuvinte, urmând îndemnul evanghelistului. Şi-a împărţit partea sa de avere săracilor, mai târziu procedând la fel cu moştenirea sorei lui. Pe aceasta a lăsat-o în îngrijirea unei comunităţi de fecioare, iar el a vieţuit într-o colibă la marginea satului, urmând sfatul unui ascet bătrân. În anul 285, pe când a împlinit vârsta de 35 de ani, s-a stabilit într-o fortăreaţă izolată, pe marginea deşertului din Munţii Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.

Dorind o izolare perfectă, Sfântul Antonie, după modelul pustnicilor tibei, primea pâine prin acoperişul casei de două ori pe an, deoarece uşa de la intrare era zidită. Totuşi, ucenicii săi l-au determinat să părăsească fortăreaşa, pentru a fi în siguranţă. După acest episod, cuviosul a fost considerat părintele spiritual al călugărilor din mai multe colonii monahice din deşertul Egiptului, printre care cele din Nitria şi Schit. Pe credincioşii care veneau la el să-i ceară un sfat, Sfântul Antonie îi îndruma să îmbrăţişeze viaţa monahală. În jurul anilor 310, el a făcut o călătorie la Alexandria, pentru a-i încuraja pe creştinii prigoniţi în timpul persecuţiilor romane, din vremea lui Maxim.

Marele pustnic a trecut la viaţa veşnică în anul 356, când împlinise vârsta de 105 ani. El a lăsat în urmă un număr impresionant de ucenici asceţi în lumea întreagă, cărora le-a lăsat cuvântul de învăţătură : să creadă în Iisus şi să fugă de ispitele şi de înşelăciunile diavoleşti. În timp, ucenicii săi au ridicat o mânăstire pe locul unde Sfântul şi-a petrecut ultimii ani de viaţă.

Interesant este faptul că Sfântul Antonie răspundea în scris mesajelor primite de la credincioşi din toate categoriile sociale.

Chiar dacă sfântul lăcaş a fost distrus de atacurile turcilor şi beduinilor, slujbele se desăvârşesc şi acum după modelul lăsat de marele pustnic.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În fiecare zi de marţi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, situată lângă Curtea Veche din Bucureşti, este neîncăpătoare. Aici vin să se roage mii de credincioşi, majoritatea tineri. Biserica Sfântul Antonie din Bucureşti. (sursa foto: florina.megablog.ro)

Biserica este cel mai vechi lăcaş de cult, construit în Capitală de domnitorul Mircea Ciobanul, prin anul 1559. Mai târziu, în anul 1847, în timpul unui incendiu, o bună parte din construcţie a fost afectată. Cam în aceeiaşi vreme, o bisericuţă cu hramul Sfântul Antonie, situată în apropiere, unde se închinau puşcăriaşii, a fost distrusă complet de un incendiu. Martorii oculari din acea vreme spun că dintre ruine a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, într-o zi de marţi. Sfântul odor a fost dus la biserica situată lângă Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire. Acum, la icoana Sfântului Antonie, făcătoare de minuni, aşezată lângă catapeteasmă, se roagă mii de credincioşi şi poartă hramul Sfântului Anton, al bisericuţei arse odinioară.

Slujbele făcute timp de nouă săptămâni ajută la împlinirea celor mai arzătoare dorinţe. Cei care au făcut acest ritual, de novene, s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave, pentru ca sporul şi liniştea sufletească să revină în casa lor.