Tradiţii pentru spor şi sănătate la Înălţarea Sfintei Cruci. Ce nu ai voie să faci în această zi de sărbătoare

13 septembrie 2020 19:07   Național
Ultima actualizare:

La 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci a Domnului, cea mai veche şi cea mai importantă dintre sărbătorile credincioşilor ortodocşi, consacrată cinstirii Sfintei Cruci.

Ziua Înălţării Sfintei Cruci aminteşte de un moment foarte important din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La Roma, împăratul Constantin avea război împotriva lui Maxenţiu, un persecutor al creştinilor (307-312). Istoricii spun că, în ajunul luptei, împăratului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, o cruce formată din stele strălucitoare, însoţită de inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”!  Noaptea L-a visat pe Iisus purtând o cruce asemănătoare cu cea văzută pe cer. Atunci, Constantin a făcut o cruce mare din aur, pe care a aplicat-o pe steagul de luptă. Şi a învins! Cei mai mulţi dintre războinicii lui Maxenţiu au pierit în luptă, iar cei rămaşi în viaţă au fugit.

La Ierusalim au fost descoperite trei cruci identice

După izbândă, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, la Ierusalim să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit însă trei cruci identice: pe una se credea că a fost răstignit Iisus, iar pe cele două se spunea că au fost crucificaţi doi tâlhari. Împărăteasa era însă mâhnită că nu ştia care este Crucea căutată. Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, de atunci, în urma unei minuni.

Sărbătoarea este cinstită prin post

Ziua Crucii, aşa cum se numeşte sărbătoarea împărătească în popor, este cinstită prin post şi praznice. Se posteşte pentru sănătatea familiei, pentru spor şi pentru bunăstarea gospodarilor.

Ofrande pentru rudele plecate în eternitate

Credincioşii sfinţesc la biserică căni noi pline cu miere şi lapte; de toarta lor se leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

Acum începe culesul viilor

De Ziua Crucii, în unele zone viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.

Strugurii lui Dumnezeu

Strugurii din ultima tufă de vie nu se culeg; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură. 

Şi acum se bat nucii şi se adună ramurile de alun

În această zi se bat nucii în gospodăriile în care ritualul nu a fost împlinit de Sfântă Măria Mică. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte folositoare fântânarilor care vor să depisteze noi izvoare subterane.

Nu se mănâncă usturoi, nuci, prune şi pepeni

În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea.

Se sfinţesc plantele magice

În tradiţia populară, frunzele şi florile de busuioc, menta, maghiranul şi cimbrul sunt plante magice şi se sfinţesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfinţit acum alină durerile, chiar şi  migrenele puternice sau durerile de dinţi. În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti de boală. 

Ritual pentru pomii neroditori

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori.

Un talisman norocos

Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

Cocorii vestesc vreme rece

Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că va fi vreme rece. Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine să se culeagă călinele, pentru că, în acest caz,  în ajunul sărbătorii ca fi o noapte geroasă.  Ziua Crucii vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi.

Mai multe