Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Moşilor de toamnă

Prin tradiţie, prima sâmbătă din luna noiembrie are o semnificaţie spirituală aparte pentru creştinii ortodocşi : în toate lăcaşurile ortodoxe se oficiază slujbe speciale de pomenire pentru toţi cei trecuţi la viaţa veşnică - moşii şi strămoşii noştri.

În popor, această zi de pomenire a celor adormiţi în dreapta credinţă este cunoscută sub numele de Moşii de toamnă. Cu apelativul de moşi sunt numiţi nu numai morţii, dar şi sărbătorile ce le sunt orânduite de Biserica Ortodoxă. La praznicul Moşilor de toamnă cinstim memoria rudelor şi prietenilor plecaţi dintre noi la viaţa veşnică. La acest ceas de sărbătoare, rugăciunile şi faptele de milostenie pun stăpânire pe inimile credincioşilor, veniţi în biserici să-i pomenească pe cei trecuţi la Domnul.

În toate lăcaşurile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se oficiază slujba parastasului. Cu această ocazie, credincioşii aduc la biserică daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi din neamul lor, cum ar fi: colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie. Prin tradiţie, cei adormiţi, participă în mod nevăzut la Sfânta Liturghie. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte îndrăgite de cei adormiţi. Toate aceste jertfe, aduse de credincioşi spre pomenirea celor dragi, însoţesc rugăciunea rostită de preoţii slujitori.

Pomelnicele, de ajutor pentru sufletele celor adormiţi

În ziua prăznuirii, care se desfăşoară în biserici, este esenţială prezenţa noastră la slujbă, cu evlavie şi în deplină linişte. Dimineaţa, după slujba Sfântei Liturghii, la slujba Parastasului, preotul citeşte pomelnicele, cu numele de botez ale rudelor adormite. Acum ofrandele sfinţite în sfântele lăcaşuri : coliva, prescurea (pâinea) şi vinul, simboluri ale unităţii euharistice dintre cele două lumi, se împart în primul rând celor săraci- copiilor şi vârstnicilor, dar şi persoanelor bolnave din comunitatea noastră. În pachetele cu mâncare să punem struguri, peşte, pâine, colivă şi măsline, comparate de Iisus cu sufletul omului.

Rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi

În ziua praznicului, rugăciunile credincioşilor pentru cei adormiţi şi parastasele reprezintă ultima posibilitate pe care le-o dă Dumnezeu celor răposaţi pentru a fi ajutaţi înainte de a participa la Judecata de Apoi. Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, iar omul se împărtăşeşte cu fericire sau suferinţă, stări sufleteşti datorate modului în care cel care a vieţuit pe pământ a fost unit cu Dumnezeu sau despărţit de El.

Aceste trăiri durează până la Judecata Universală ( de Apoi). La slujbele de pomenire, ortodocşii se roagă pentru sufletul rudelor decedate, pentru că există credinţa potrivit căreia, prin rugăciunile lor, sufletul pentru care se roagă va ajunge la Judecata Universală într-o stare mai bună decât atunci când s-a despărţit de trup.

Nu e suficient să nu faci rău semenilor, trebuie să faci bine multora

În Evanghelii se face referire la Judecata universală. Evanghelia după Matei, de exemplu, nu vorbeşte despre faptele rele săvârşite de oameni. Se înţelege că toate acestea vor fi pedepsite, spune evanghelistul, dar în acest text religios descoperim o concluzie neaşteptată: Judecata de Apoi se face şi pentru omisiuni, adică pentru faptele bune pe care ar fi trebuit să le săvârşim şi nu le-am făcut.

Altfel spus, la Judecata aceasta Domnul nu admite neutralitatea şi indiferenţa unora faţă de suferinţa altora, adică neomenia, cum zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur. La Judecata Universală se iau hotărârile finale privind starea de fericire sau de suferinţă a celui judecat de Hristos; altfel spus, dacă cel trecut la viaţa veşnică va rămâne în rai sau în iad.

Credincioşii îşi pomenesc morţii în prima sâmbătă a lunii noiembrie, iar pentru Biserica Ortodoxă ziua de sâmbărtă în care se face prăznuirea are o semnificaţie aparte. Potrivit Sfintelor Scripturi, Sâmbăta este ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât în iad pentru a-I elibera pe toţi drepţii adormiţi. Sâmbăta este şi ziua care precede duminica, ziua Învierii, numită şi prima zi a noii creaţii sau ziua veşniciei.

Simboluri creştine la slujba de pomenire

În ziua Moşilor de toamnă, clopotele parohiilor răsună în toate colţurile ţării chemându-i pe credincioşi la slujba de pomenire a celor plecaţi în eternitate şi la momente de reculegere la mormintele celor dragi. Lumânări aprinse, rugăciuni rostite alături de preoţi, flori şi pachete cu alimente dăruite săracilor în cimitire, toate aceste ofrande sunt dăruite pentru mântuirea sufletui celui adormit.

În biserică, slujba începe cu Sfânta Liturghie şi continuă cu Parastasul, o slujbă specială, în care trupul mortului este simbolizat prin colivă.

La altar, credinciosul duce un pomelnic în care este scris numele de botez al celui adormit, însoţit de o prescure şi de o lumânare, iar prescura reprezintă darul credinciosului către Hristos.

În timpul slujbei de pomenire, preotul rosteşte numele celor adormiţi, iar pomenirea lor se îndreptată spre Hristos, iar El îi pomeneşte în faţa Tatălui.

În ziua prăznuirii, care se desfăşoară în biserici, este esenţială prezenţa noastră la slujbă, cu evlavie şi în deplină linişte. Dimineaţa, după slujba Sfântei Liturghii, la slujba Parastasului, preotul citeşte pomelnicele, cu numele de botez ale rudelor adormite. În acelaşi timp, ofrandele sfinţite în sfântele lăcaşuri : coliva, prescurea (pâinea) şi vinul, simboluri ale unităţii euharistice dintre cele două lumi, se împart în primul rând celor săraci- copiilor şi vârstnicilor, dar şi persoanelor bolnave din comunitatea noastră. În pachetele cu mâncare să punem struguri, peşte, pâine, colivă şi măsline, comparate de Iisus cu sufletul omului.

Coliva şi vinul sunt principalele ofrande pe care le aduce orice creştin la slujba de pomenire. Coliva este expresia credinţei noastre în nemurire şi înviere şi este preparată din boabe de grâu, pe care Domnul le-a înfăţişat ca simboluri ale Învierii trupurilor. Grâul fiert, îndulcit cu miere, este chiar trupul celui trecut la viaţa veşnică. Coliva suntem noi toţi, uniţi în aceeaşi credinţă în Dumnezeu. Coliva semnifică şi Biserica lui Hristos : aici cei vii împreună cu cei comemoraţi se regăsesc în rugăciune. Când se spune „Veşnica pomenire", ţinem coliva noi, toţi cei prezenţi la acea pomenire împreună cu preotul. Dacă nu ajungem la platoul cu colivă, atingem cu mâna persoana din faţa noastră şi grupul celor prezenţi la slujba de pomenire a rudelor decedate formează un lanţ ; în acest mod participanţii la slujba de pomenire sunt uniţi cu toţii în acelaşi crez şi în aceeaşi credinţă.

„La Sfânta Liturghie, vinul şi pâinea se transformă în sângele şi trupul Domnului. Prin Sfânta Liturghie se reactualizează jertfa de pe Muntele Golgota în mod nesângeros . Totodată, prin această jertfă am fost eliberaţi noi, oamenii, din robia păcatului strămoşesc, făptuit de Adam şi Eva", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.

În zilele de pomenire, tămâia arde din belşug în timpul ritualului: preotul tămâiază ofrandele şi mormântele celor pomeniţi. Tămâia aprinsă este, de asemenea, încrederea în viaţa veşnică.

Prin tradiţie, până în ziua praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, în data de 8 noiembrie, fiecare creştin îi comemorează pe cei dragi, rude şi prieteni, plecaţi la viaţa de dincolo. În aceste zile, în cimitire, aşezăm ofrande la mormintele celor dragi: flori proaspete, aprindem lumânări şi tămâie lângă crucea care veghează somnul celui adormit. Momentele de reculegere şi rugăciunile rostite la mormintele celor comemoraţi sunt dovezi ale iubirii noastre faţă de cei dragi, plecaţi în eternitate.

Evlavie şi generozitate

Tradiţia creştină spune că ofrandele oferite de sufletul celui adormit au puterea să mijlocească pe lângă Dumnezeu pentru iertarea unor păcate, săvârşite de acesta cu gândul sau cu fapta, în timpul vieţii. Pentru că, potrivit credinţei creştine, toţi cei care mor împăcaţi cu Dumnezeu, dar şi cu semenii lor pe care au fost supăraţi în timpul vieţii, se unesc cu Mântuitorul Hristos, primul care a biruit moartea.

Mai mult, spre deosebire de alte religii, creştinii - cei vii şi cei adormiţi (morţi) - fac parte din Biserica lui Hristos, care-i numeşte pe cei trecuţi la viaţa de dincolo „adormiţi". Astfel, Mântuitorul Iisus dăruieşte cuvântului „adormit" înţelesul de înviere, ştiut fiind faptul că, din această stare, cel adormit se poate trezi.