Trafic de muniţie la Uzina Mecanică Sadu. Şefii lăsau angajaţii să vândă armament «la negru»
Şapte kilograme de cartuşe de pistol mitralieră! Atât s-a furat într-o singură săptămână din Uzina Mecanică de la Sadu. Câţiva angajaţi vindeau la negru muniţia, cu complicitatea membrilor conducerii, care le permiteau scoaterea armamentului din unitate.
Ghinion, luni seară, pentru angajaţii uzinei care au vândut 200 de cartuşe de pistol mitralieră tocmai unui poliţist sub acoperire. Ei au cerut 300 de lei pentru marfa furată din uzină şi au fost imediat imobilizaţi.
Poliţiştii aveau informaţii de mai mult timp că la Sadu se face comerţ cu cartuşe de 9 mm şi calibrul 7,62. Şi asta pentru că paza este precară, iar controlul la ieşirea din schimb se face prin sondaj.
Mai mult, la unul dintre cei reţinuţi au fost găsite şi trei kilograme de mercur, care, pe piaţa neagră, valorează 3.000 €. După mai multe ore de audieri care au avut loc în noaptea de luni spre marţi, şapte persoane au fost reţinute şi duse în arestul IPJ Gorj.
Marius Borcan susţine că este nevinovat şi nu ştie de ce a fost reţinut
Printre acestea se numără şi directorul uzinei, Nicolae Dijmărescu, dar şi şeful pazei din cadrul unităţii, Marius Borcan, care este şi preşedintele PC Gorj. Procurorul de caz Emil Moţa a spus, pentru Mediafax, că Dijmărescu şi Borcan sunt acuzaţi că, tacit, au acceptat furtul de muniţie din sediul Uzinei Mecanice.
Celelalte persoane reţinute sunt maiştri şi ingineri din cadrul UM Sadu, precum şi o femeie agent de pază de la poarta de acces în unitate. La ieşirea din sediul Parchetului Tribunalului Gorj, Marius Borcan a declarat că nu este vinovat şi că nu ştie exact pentru ce a fost reţinut.
Nicolae Dijmărescu este suspectat că ar fi tolerat furturile din uzină
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, astăzi, la UM Sadu este aşteptată o delegaţie din SUA care ar urma să încheie un contract de livrare muniţie tip NATO cu producătorul din Gorj. Acţiunea de luni ar fi fost menită să le garanteze acestora că activitatea uzinei este supravegheată cu rigoare de instituţiile abilitate ale statului.
Uzina Mecanică Sadu este o fabrică de armament situată la Bumbeşti-Jiu din judeţul Gorj, în imediata apropiere a drumului european E79 Târgu Jiu - Petroşani. Societatea produce muniţie de infanterie, calibru Est şi NATO, arme de infanterie şi elemente pirotehnice.