Trafic îngreunat pe Transalpina, din cauza zăpezii!

19 februarie 2017 11:25   Național
Ultima actualizare:

Iarnă în adevăratul sens akl cuvântului la munte! Pe Transalpina circulaţia este îngreunată din cauza zăpezii, şase utilaje acţionănd pentru degajarea carosabilului.

Traficul pe drumul naţional (DN) 67C, Transalpina, Novaci - Rânca, se desfăşoară, duminică, în condiţii de iarnă, zăpada depusă pe carosabil măsurând până la trei centimetri. În zonă acţionează şase utilaje de deszăpezire, iar poliţiştii permit accesul, pe sensul de urcare, doar maşinilor echipate corespunzător, scrie www.news.ro. Între kilometrii 28 şi 34, pe carosabil este un strat de zăpadă de 1-3 centimetri, şase utilaje de deszăpezire acţionând în zonă.

Până la ora 15.00, judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea sunt sub atenţionare cod galben de ninsoare.

Potrivit ANM, în aceste zone se va depune un strat nou de zăpadă de peste 15 centimetri.

Mai multe