Trafic intens spre mare şi spre munte. Iată zonele cele mai aglomerate

22 iunie 2013 11:30   Național
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Direcţia Rutieră anunţă că încă de la primele ore ale dimineţii traficul pe drumul spre mare s-a intensificat, atrăgând atenţia că până diseară numărul autoturismelor care iau drumul litoralului va creşte considerabil. Este posibil să se formeze mici coloane de maşini şi la ieşirea de pe autostrada A4 (varianta de ocolire Constanţa), în zona podului de la Agigea (DN39).

Oamenii legii se aşteaptă ca şi drumul spre Valea Prahovei să se aglomereze spre după-amiază, transmite adevărul.ro.

Azi la prânz, în judeţul Prahova, traficul utier de pe sensul de mers Sinaia - Ploieşti a fost deviat prin Breaza, pe DJ101R, din cauza unui accident rutier în urma căruia şi-a pierdut viaţa un copil.

Din cauza numărului mare de maşini, pe DN1, sensul către Braşov, se circulă în coloană. Şoferii trebuie să mai ştie că în judeţul Prahova sunt mai multe zone unde se lucrează.

Astfel, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, continuă lucrările la pasajele situate la kilometrii 62+653 de metri, 63+955 de metri şi 64+200 de metri. "Până în data de 15 iulie, sunt închise cele două benzi de circulaţie aferente sensului de mers Bucureşti - Braşov, între kilometrii 62+525 de metri şi 64+575 de metri", atrag atenţia reprezentanţii Infotrafic. Pe porţiunea respectivă, traficul rutier se desfăşoară pe sensul de mers Braşov - Bucureşti, pe câte o bandă, în ambele direcţii. De asemenea, sunt închise şi bretelele de acces de la kilometrii 63+700 de metri şi 63+850 de metri.

"Reamintim că în centrul staţiunii Sinaia se execută lucrări de amenajare urbanistică, iar traficul rutier se desfăşoară deviat pe DN1 - varianta care trece prin dreptul gării", mai spun poliţiştii.

"În cazul în care la Comarnic şi în celelalte staţiuni montane de pe Valea Prahovei se vor forma coloane de autovehicule, ceea ce este posibil să se întâmple în orele următoare, le recomandăm conducătorilor auto care intenţionează să ajungă la Braşov să folosească ruta alternativă DN1A Ploieşti - Cheia - Săcele", mai spun reprezentanţii Infotrafic, citaţi de Adevărul.

Mai multe