Trafic restricţionat pe DN 12A, în judeţul Harghita, din cauza apei şi aluviunilor scurse de pe versanţi

25 august 2020 19:51   Național
Ultima actualizare:

Traficul pe DN 12A Miercurea Ciuc - Comăneşti este restricţionat, marţi seară, între localităţile Frumoasa şi Lunca de Sus, unde şoseaua este acoperită de apă şi aluviuni scurse de pe versanţi. Echipele de la Drumuri Naţionale şi reprezentanţii ISU Harghita intervin pentru a curăţa drumul.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, din cauza apei pluviale scursă pe carosabil de pe versant, traficul rutier se desfăşoară dirijat pe DN 12A Miercurea Ciuc - Comăneşti, în zona barajului Frumoasa, judeţul Harghita.

Zona afectată este între localităţile Frumoasa şi Lunca de Sus.

Echipele de la Drumurile Naţionale ajutate de ofiţerii de la ISU Harghita lucrează la curăţarea drumului de apă şi aluviuni, au transmis, la rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.

Mai multe