Trafic rutier întrerupt pe Autostrada Soarelui după ce două tir-uri s-au ciocnit, iar unul dintre ele a luat foc
25 iunie 2020 8:22
Național
Ultima actualizare:
Traficul rutier este întrerupt joi dimineaţă pe Autostrada Soarelui după ce două tir-uri s-au ciocnit, iar unul dintre ele a luat foc.
”Traficul rutier este întrerupt pe A2 Bucureşti-Constanţa, la kilometrul 26, localitatea Brăneşti, judeţul Ilfov, pe sensul către litoral, unde a avut loc o coliziune între două autotrenuri. În urma impactului, a izbucnit un incendiu la nivelul unuia dintre autotrenuri, rămânând imobilizat pe a doua bandă”, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Romţne.
Accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă circulaţia este oprită pe sensul către Constanţa pentru a permite intervenţia autospecialelor.
Traficul a fost deviat pe la nodul rutier de la kilometrul 15, conform Centrului Infotrafic.