Trafic rutier oprit pe patru drumuri județene din cauza zăpezii viscolite

12 februarie 2021 8:06   Național
Ultima actualizare:

Traficul rutier este oprit vineri dimineața pe patru drumuri din județele Alba, Arad și Botoșani din cauza zăpezii viscolite.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, traficul este oprit temporar pe drumurile județene: DJ 142L, localitatea Mihalț (Alba), DJ 793 Dieci – Revetiș (Arad) și DJ 294 Dângeni - Ungureni, DJ 293 Dumeni – Havârna (județul Botoșani) din cauza zăpezii viscolite.

Polițiștii informează că nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier, a depunerilor de zăpadă sau altor fenomene meteorologice nefavorabile.

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București - Pitești, A2 București - Constanța, A3 București - Ploiești, DN 1 București – Brașov, ninge, fără depunere de zăpadă, carosabilul fiind umed.

„Având în vedere atenționarea meteorologică de cod galben și cod portocaliu, care vizează intensificări susținute ale vântului, temporar viscol și vizibilitate redusă, valabilă până astăzi (vineri-n.r.) la ora 18.00, recomandăm conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă, să-şi asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi geamurilor laterale, să adapteze viteza la condițiile carosabilului, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”, au mai transmis reprezentanții Infotrafic.

Mai multe