Traficanţi de terorişti, opriţi de aparatul radar
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au finalizat procesul în care doi egipteni şi un sudanez au fost acuzaţi că au făcut parte dintr-o reţea de crimă organizată care se ocupa cu traficul de migranţi africani şi arabi, de origine musulmană, în afara graniţelor de vest ale ţării.
Transportau un terorist
În luna noiembrie a anului trecut, egiptenii Fathy Ibrahim Barghout Mohamed şi Ahmed Fahmi Ahmed Hefni Elian Ahmed, şi sudanezul Mohamed Al Tayeb, considerat liderul reţelei, au fost reţinuţi pentru trafic de migranţi.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cetăţenii afgani care au plătit reţelei 12.000 de euro pentru a fi scoşi din ţară a mărturisit că motivul pentru care încercase să ajungă în Schengen era comiterea unui atentat sinucigaş cu bombă, în Germania.
Afganul care plănuia atentatul terorist se afla între cei opt migranţi musulmani care au fost depistaţi în autoturismele conduse de Mohamed Al Tayeb şi Fathy Ibrahim. Cei doi sunt şi în prezent arestaţi, în timp ce egipteanul Ahmed Fahmi a fost eliberat sub control judiciar.